Astăzi se deschide la Rădăuți:

Expoziția anuală a Cenaclului de artă plastică „Ion Irimescu”



La Galeria de artă din Rădăuți are loc astăzi, la ora 11,00, vernisajul Expoziției anuale a Cenaclului de artă plastică „Ion Irimescu” – Secția grafică. Manifestarea reunește lucrări realizate în tehnică mixtă, acuarelă, guașă, pastel, gravură și desen în cărbune aparținînd unui număr de 15 expozanți. Se regăsesc pe aceleași simeze creatori din generații diferite (semnificativ este faptul că alături de lucrările președintelui cenaclului, artistul plastic Traian Postolache, expune pentru prima dată nepotul său, Filip Postolache, elev la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava). Ceilalți expozanți sînt, în ordine alfabetică, Cristina Andrișan, Florin Bejinari, Doina Buliga-Mindi (premiată cu cîteva zile în urmă la Salonul anual al artiștilor plastici din județul Suceava), Florin Colibaba, Constantin Hrehor, Marcela Larionescu, Samoilă Luchian,Valeria Marocico, Elena Martinov, Dorel Moldoveanu, Elena Nanu, Adrian Popovici, Dumitru Savu. Va fi prezentat totodată volumul de proză „Gustul amar al succesului” semnat de Dorel Tarasiuc, iar președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, Ion Beldeanu, va marca momentul împlinirii a 70 de ani de la nașterea poetului Nicolae Labiș.