Explozie pe platforma de la Petromidia Năvodari, soldată cu trei victime



O explozie urmată de un incendiu s-a produs, duminică seară, pe platforma de la Petromidia Năvodari, în urma incidentului trei persoane fiind rănite, la ora transmiterii știrii acestea fiind în drum spre spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, al județului Constanța, pe platforma Petromidia a avut loc o explozie urmată de un incendiu, pentru stingerea căruia au intervenit imediat pompierii civili de pe platformă, fără să fie nevoie de intervenția pompierilor militari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma deflagrației, trei persoane au fost rănite, la ora transmiterii acestei știri fiind transportate spre Spitalul Județean Constanța.
La locul incidentului, au ajuns trei ambulanțe SMURD, care au acordat victimelor primul ajutor și le-au transportat apoi la Spitalul Județean din Constanța.
Potrivit primelor date, incidentul nu a fost unul de o gravitate deosebită, focul fiind stins la scurt timp de către pompierii civili de pe platformă.