Explozie în fața unui restaurant din Franța situat în apropierea unei moschei



O explozie de origine criminală a avut loc joi dimineața, în jurul orei 05.00 GMT (07.00 ora României), în fața unui restaurant ce vinde kebab, situat în apropierea unei moschei din Villefranche-sur-Saône, în zona central-estică a Franței, au anunțat autoritățile, informează Mediafax. Explozia nu s-a soldat cu răniți.”Este un act criminal”, a declarat o sursă din cadrul prefecturii pentru AFP. Ancheta a fost încredințată poliției judiciare. Parchetul din Villefranche-sur-Saône ar urma să organizeze o conferință de presă în cursul zilei.