Oprit în trafic

Explicația unui suspect de contrabandă: a găsit țigările pe drum și le ducea la poliție

Un tânăr prins cu mașina plină cu țigări de contrabandă a venit cu o explicație hilară în fața polițiștilor care l-au oprit în trafic: a găsit țigările cu puțin timp înainte și tocmai le ducea la cel mai apropiat post de poliție să le predea.
Întreaga scenă s-a petrecut marți, în jurul orei 10.15.
Polițiștii de la Fundu Moldovei au tras pe dreapta un autoturism Renault Laguna, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 27 de ani, Vasile B., din comuna Izvoarele Sucevei.
În mașina respectivului, polițiștii au găsit 380 de pachete de țigări Viceroy, de proveniență ucraineană și moldovenească, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
În autoturism se mai afla un tânăr, tot din Izvoarele Sucevei.
„Cu ocazia audierilor, șoferul a declarat faptul că întreaga cantitate de țigări a găsit-o cu puțin timp înaintea depistării pe marginea drumului și că intenționa să o predea organelor de poliție, iar pasagerul a declarat faptul că nu cunoaște nimic în legătură cu țigaretele identificate în autoturism”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu, precizând că în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia