Experți ai Comisiei Europene au început, luni, o nouă misiune de evaluare a progreselor înregistrate de România în domeniile reformei justiției și luptei împotriva corupției, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, aceștia având o întrevedere cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, informează Mediafax.Potrivit Ministerului Justiției, în cadrul întrevederii experților Comisiei Europene cu ministrul Robert Cazanciuc, au fost abordate aspecte referitoare la implementarea noilor coduri și operaționalizarea unui mecanism de monitorizare inter-instituțional care va conferi suportul necesar eficientizării acestui demers, echilibrarea volumului de activitate al instanțelor și parchetelor, finalizarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar și pregătirea pentru lansarea sa în dezbatere publică.De asemenea, echipa de evaluare a CE a discutat cu reprezentanții Ministerului Justiției despre adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistrații condamnați pentru fapte de corupție, continuarea implementării Strategiei Naționale Anticorupție, avansarea proiectului Justice District, dezvoltarea laturii de cooperare a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) prin luarea în considerare a dimensiunii europene a unor problematici orizontale (durata de soluționare a cauzelor, încărcătura instanțelor, supraaglomerarea penitenciarelor, corupția în domeniul achizițiilor publice) care afectează numeroase state membre ale Uniunii Europene, precum și abordarea integrată a posibilelor soluții trans-statale de remediere a acestora.




