Există viață după Messi?

În ultima etapă din La Liga, cele două mari, între care oarecum fraudulos s-a strecurat anul acesta Atletico Madrid (stați liniștiți: până la sfârșitul campionatului se cară de acolo, faceți pariu?) au avut prestații demne de comentat, cu mențiunea că nu în același registru. Vreau să spun că Real s-a mai făcut încă o dată de râs, și că doar întâmplător, dar și cu un ajutor consistent din partea arbitrilor, a câștigat un meci pe care nu avea niciun motiv să nu îl piardă. Pentru cei care n-au urmărit meciul, trebuie arătat că ambele goluri ale Real-ului au fost înscrise din penalty, primul din ele pentru un henț la fel de vizibil ca acela pentru care Levante a primit… salutări! Adică arbitrul nici măcar n-a consultat VAR-ul, ceea ce e jenant. De partea cealaltă, Barcelona a mai dat un recital de mare virtuozitate, desigur sub conducerea lui Messi, ale cărui reușite l-au transformat într-un fel de… Nadia Comăneci, din moment ce un reputat ziar spaniol de specialitate i-a dat nota 10! Iar asta se petrece cam o dată la câțiva ani. Mai toată lumea se întrece în a elogia golul acela din voleu, pe care îl și compară cu o altă reușită devenită clasică: aceea a lui Zinedine Zidane, cu care Real a câștigat un trofeu numit Liga Campionilor. Strict obiectiv privind lucrurile, reușita lui Zizou a fost clar mai frumoasă, iar conjunctura este și ea de partea sa. Dar, incontestabil, și golul Piticului a fost formidabil. Mie însă mi-a plăcut mai mult cel prin care a finalizat hat-trick-ul, mingea aia înțepată delicat peste portar, o execuție de o finețe absolut excepțională. Faptul că Messi a înscris de 3 ori și a mai dat și pasă decisivă la golul al patrulea justifica pe deplin nota de 10. Dar ridică și o întrebare, cea din titlu. Să-i dea Domnul viață lungă și o carieră tot așa, numai că invariabil vine și ziua retragerii. Moment pe care Barcelona ar trebui să-l pregătească din timp, pentru a nu ajunge ca Real-ul de după epoca CR7.

Recomandări

Dinți sănătoși, copii sănătoși – un pas mare pentru un zâmbet mic: cabinetul stomatologic pentru copii prinde viață

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Peste 20 de lei mc pentru apă și canalizare, de la 1 ianuarie 2026, în toate localitățile unde furnizor este ACET Suceava

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce