Excluși din sportul lor!



Știți că se vorbește foarte mult despre diferențele mari între câștigurile din tenis, iar acum nu mă refer la masculin-feminin, fiindcă la turneele de Grand Slam, dar și la altele, premiile s-au echivalat. Sunt două feluri de diferențe, le voi numi pe verticală și pe orizontală. De asemenea, mă voi referi la masculin, dar analiza este valabilă și pentru feminin. Diferența pe verticală se referă la polarizarea câștigurilor în prima sută din clasamentul ATP, să zicem, deși inclusiv aici sunt discrepanțe, dar nu-mi propun să fac farmacie. Fapt e că dacă ești jucător de tenis care oscilează în carieră în Top 200-300, practic joci de plăcere. După ce te lași, nu poți să trăiești din ce ai strâns, dacă ai strâns. Diferența pe orizontală se referă la comparația simplu-dublu. Top 10 simplu e la ani lumină de Top 10 dublu, pentru premiile la dublu tăindu-se un zero (am ținut cont și de faptul că premiile la dublu se mai și împart). De aceea nu prea mai avem jucători care să joace și simplu, și dublu, ca pe vremuri. Îmi vine în minte Feliciano Lopez, acum retras. Mai degrabă unii jucători de simplu se trag spre dublu spre sfârșitul carierei, cum ar fi Granollers sau Jordan Thompson. Sau… Sara Errani, cea care va salva mizeria de business american în care au transformat organizatorii US Open proba de dublu mixt. Au mărit premiile și… au interzis accesul dubliștilor! Ca să muște momeala vedetele din tenis, au devansat proba cu o săptămână (în paralel cu calificările) și au scurtat seturile pe model NextGen, adică primul la 4, iar decisivul consta în maxi tie-break. Și, într-adevăr, cam jumătate din Top 10 masculin și feminin n-au avut nicio greață să vină la distracție ca să câștige niște bani, așa cum cu ingenuitate recunoștea Tiafoe. Concret, să câștige ușor bani mai mulți decât ar fi câștigat, mai greu, dubliștii! Din fericire, câștigătorii de anul trecut, cuplul Errani-Vavassori, au primit wildcard (măcar atât!) și, tot din fericire, au câștigat finala în maxi tie-break în fața perechii Swiatek-Ruud. Iar la discursul de pe teren, Errani a spus că dedică trofeul tuturor dubliștilor care nu au fost lăsați să participe, fiind ”excluși din sportul lor”! Respect.



Recomandări