Evoluție promițătoare pentru atleții fălticeneni la naționalele de alergare pe șosea



Zilele trecute, atleții Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni, pregătiți de Cătălin Coman au fost prezenți la Bacău, în cadrul etapei cu numărul I a Campionatului Național de Alergare pe Șosea. La acest concurs, desfășurat pe străzile din Bacău și organizat de Federația Română de Atletism și Primăria Bacău, au fost prezenți aproximativ 1.000 de sportivi de la majoritatea cluburilor de profil din țară. La categoria copiilor, unde s-a alergat pe distanța de 1.000 de metri o evoluție foarte bună a avut-o Mara Berniagă, care a ocupat locul I, în timp ce colegul său a terminat concursul pe locul II, la aceeași categorie de vîrstă. În concursul rezervat juniorilor III, fălticeneanul Alexandru Niță, care are dublă legitimare, la „Nicu Gane” și la CS Universitatea Suceava a făcut o cursă foarte bună, reușind în final să treacă primul linia de sosire. La juniori II, unde s-au alergat 4.200 de metri, atletul Iulian Roșu a venit pe locul II, iar colega sa, Daniela Cojocaru a trecut a treia linia de sosire la juniori I. „Acest concurs a fost o repetiție foarte bună pentru sportivii noștri în ceea ce privește finalele Campionatului Național de Cros, ce se va desfășura pe 6 noiembrie la Craiova și asta deoarece probele se desfășoară pe distanțe asemănătoare. La Bacău, premierea a fost făcută de fosta campioană Doina Melinte și de primarul acestui oraș, premiile acordate în bani fiind destul de consistente”, a declarat după concurs, antrenorul Cătălin Coman.