În Sala Parter a Muzeului de Istorie Suceava va avea loc vineri, 17 ianuarie 2025, la ora 13:00, vernisajul expoziției de colaj digital „Evocări, fantasme, reverii”, autor I.C. Corjan. Prezintă: prof. dr. Camelia Sadovei. Publicul va putea să admire 20 dintre cele mai reprezentative lucrări ale autorului, cu intrarea liberă, până la sfârșitul lunii ianuarie.
Tehnica colajului digital, asemeni colajului clasic, se bazează pe potriviri, alăturări, suprapuneri și coincidențe, spun specialiștii, la care se adaugă transparența straturilor succesive, grație programelor performante de editare pe calculator.
Această tehnică de creație modernă reprezintă pentru I.C. Corjan o formă de „exprimare a viziunilor și sugestiilor metaforice, a intuițiilor, ideilor și stărilor de spirit inefabile, de fapt a universului imaginar”.
Conform organizatorilor, prin infinitele lui posibilități fabulative, combinatorii și speculative colajul digital creează imagini picturale care nu mai respectă relațiile obiective din lumea naturală, proiectând în spațiul vizual o nouă ordine, cu semnificație plastică suprarealistă.
Reperele lui I.C. Corjan au fost, încă de la începutul creațiilor sale, reprezentanții picturii suprarealiste: René Magritte, Salvador Dali, Max Ernst, Paul Delvaux, Remedios Varo, Yves Tanguy, Kay Sage, Jean-Paul Cleren. Autorul spună că „inspirația pentru modelarea decorului și fastuozitatea drapajului, preferința pentru arhitectura antică, pentru figurile clasice sau cu rezonanță mitologică, precum și predilecția pentru eclerajul frapant sau enigmatic vin de la marii maeștri ai Renașterii, cărora li se adaugă pictorii prerafaeliți englezi, din secolul 19, și pictorii francezi neoclasici și academiști…”
Sunteți invitați, în perioada 17-31 ianuarie 2025, să pătrundeți în universul virtual al creațiilor artistului I.C. Corjan, prezente pe simezele Muzeului de Istorie Suceava.