Evită etichetarea și poreclirea copilului



Folosirea unor șabloane verbale este o greșeală. Etichetarea unei persoane în general și a unui copil în special poate avea urmări negative multiple, indiferent dacă este ocazională sau constantă, dacă exprimă ceea ce crezi sau este o formă de “răzbunare”, dacă este rostită cu dorința de “a pune la punct” sau de a evidenția.
Întâlnim diferite tipuri de formulări, unele comune, altele “originale”: “ești un copil rău / ești prost ca de obicei / ești cel mai leneș copil / ești un tâmpit / locul tău e la școala de corecție / n-o să se aleagă nimic de tine etc.” Copilul se va obișnui cu aceste cuvinte și va începe să și le atribuie singur. Nu considera că sunt doar vorbe care vor trece pe lângă copilul tău cu ușurința cu care le rostești, fără să-l afecteze.
“Etichetele” nu sunt bune dacă se abuzează de ele nici dacă au “nuanță” pozitivă: “ești cel mai frumos copil / cel mai deștept / ești geniul nostru etc. “. Acestea pot perturba imaginea de sine, pot dezvolta trăsături negative de caracter și pot duce spre dezinteres (dacă tot sunt cel mai … de ce să mai fac / de ce să mai merg etc.).
Porecla este “un nume” dat care se bazează în general pe un “defect” evident (fizic, comportamental, afectiv etc.). În general copiii sunt cei care evidențiază verbal astfel de aspecte (“urechiat, năsos, ochelarist, clăpăug, crăcănat, plângăcios, smiorcăit, grăsan, nebunel, mincinos etc”). Comportamentele greșite nu se “corectează” prin sublinierea, repetarea și conștientizarea lor, ci se adâncesc și creează sentimente negative. “Defectele” fizice nu trebuie evidențiate sub nici o formă.
Copiii nu realizează efectele acestor “răutăți”. Părinții sunt cei care trebuie să comunice mult cu copilul, să-l sprijine și să-l învețe să se protejeze de astfel de abordări. Mai grav este când părinții folosesc aceste apelative, chiar dacă ei spun că o fac cu dragoste, că este o formă de alint. Copilul suferă și dacă nu arată acest lucru. Poate să obțină certitudinea unei suspiciuni și să dezvolte complexe de inferioritate, o imagine deformată despre sine, neîncredere. Acestea pot avea efecte pe termen lung.
Atât etichetarea, cât și poreclirea sunt considerate forme de abuz emoțional. Ele pot avea urmări nedorite atât asupra caracterului și personalității, cât și asupra performanțelor și capacităților de adaptare.
www.problemele-copilului-meu.ro