Administratorul unei firme din Vatra Dornei, care are ca obiect de activitate prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, s-a ales cu dosar penal, după ce inspectorii fiscali au constatat că respectiva societate comercială nu și-a plătit datorii către bugetul de stat de 5,2 miliarde de lei. Aceasta după ce în urma unui control efectuat de inspectorii financiari suceveni în cursul lunii septembrie 2005, s-a constatat că respectiva firmă nu a putut să justifice mai multe facturi fiscale emise către alți furnizori. În acest sens, directorul adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Benone Contaș, a spus că inspectorii fiscali au constatat că firma în cauză nu a înregistrat în contabilitate 13 facturi fiscale emise către o altă firmă. „Mai mult, deși era nu plătitoare de TVA, în toate cele 13 cazuri, firma a înscris în facturi taxa, iar conform prevederilor legale ar fi trebuit să vireze la bugetul de stat sumele încasate”, a spus Benone Contaș. De asemenea, el a mai precizat că administratorul firmei nu a putut justifica organelor de control peste 80 de facturi fiscale din cele 100 cîte au fost ridicate de inspectori pentru a fi verificate. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, inspectorii fiscali au estimat valoarea sumelor pe care societatea comercială ar fi trebuit să le plătească bugetului de stat, reprezentînd impozitul pe profit, TVA și penalități. Contaș a mai precizat că pentru abaterile constatate organele de control au stabilit debite suplimentare în valoare de 5,21 miliarde de lei, iar pe numele administratorului a fost întocmită o plîngere penală.