O firmă cu sediul în municipiul Suceava care administrează o balastieră s-a sustras de la plata unor impozite și taxe la bugetul de stat în sumă totală de 360.000 de lei (3,6 miliarde de lei vechi). Suma a fost stabilită în urma unui control pe care inspectorii Activității de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava l-au efectuat SC Ridana SRL, care are ca obiect principal de activitate exploatarea pietrișului, argilei și caulinului.
Potrivit directorului coordonator al DGFP Suceava, Petrică Ropotă, în perioada 2008 – 2009, firma în cauză a emis 150 de facturi fiscale către alte societăți comerciale din mai multe județe ale țării, fără a înregistra aceste documente în contabilitatea proprie. Facturile au fost emise către 26 de firme, în aceste documente fiind trecute vânzări de pietriș, materiale de construcție, precum și alte mărfuri.
Petrică Ropotă a precizat că firma în cauză nu a înregistrat venituri de aproape 700.000 de lei, sumă la care s-au calculat impozite și taxe neachitate la bugetul de stat în valoare de 360.000 de lei, reprezentând impozit pe venit și TVA. El a mai adăugat că DGFP Suceava a dispus măsuri asiguratorii asupra disponibilului din conturile acestei firme și asupra bunurilor mobile și imobile.
„Acesta este începutul unor acțiuni ale inspectorilor Activității de Control Fiscal, care vor avea loc pe tot parcursul anului 2010, având în vedere semnalele din teritoriu cu privire la practica unor firme din acest domeniu de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor la bugetul de stat”, a mai declarat Petrică Ropotă.