„Și, cunoscându-L pe Iisus, oamenii locului aceluia au trimis în tot acel ținut și au adus la El pe toți bolnavii. Și-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți se atingeau se vindecau. Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii și cărturarii, zicând: «Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă pâine». Iar El, răspunzând, le-a zis: «De ce și voi călcați porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Căci Dumnezeu a zis: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârșească. Voi însă spuneți: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; și ați desființat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Fățarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. Și zadarnic Mă cinstesc ei, învățând învățături ce sunt porunci ale oamenilor». Și chemând la Sine mulțimile, le-a zis: «Ascultați și înțelegeți: Nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om».”
Ultimul verset al pericopei evanghelice de astăzi are greutatea unei sentințe. Ne învață Domnul nostru Iisus Hristos că: „nu ceea ce intră în gură pângărește pe om, ci ceea ce iese, aceea spurcă pe om”. Aceste cuvintele au fost adresate fariseilor de atunci, dat implicit și nouă celor de astăzi. Fariseii amintiți au venit în fața Mântuitorului și au adus acuze ucenicilor Lui că nu respectă datina bătrânilor, anume aceea de a-și spăla mâinile înainte de a se așeza la masă. Domnul Hristos le-a arătat că de fapt ei fariseii nu respectau poruncile lui Dumnezeu, ci puneau accentul mai mult pe obiceiurile lumești, pe lucrurile formale și exterioare. Se vor găsi și astăzi unii care în aceste cuvinte vor găsi o scuză pentru a nu posti. Ne spun aceștia că nu este păcat ceea ce mănânci, ci mai păcat este ceea ce spui. Nu trebuie să vedem lucrurile prin excludere, deoarece Sfânta Scriptură nu se contrazice! Oare nu Mântuitorul ne-a învățat că demonii nu ies decât cu post și cu rugăciune?
Sfântul Macarie Egipteanul așa ne învață: omul din afară este oglinda celui dinlăuntru.
Pr. Dumitru PĂDURARU