Evangelia de la Matei 11, 16-20

„Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care șed în piețe și strigă către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și nu v-ați tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, și spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând și bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Dar înțelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci a început Iisus să mustre cetățile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit.”
Domnul Iisus Hristos a mustrat pe locuitorii unor cetăți care, în ciuda faptului că au fost martori la unele dintre minunile săvârșite de El, nu s-au dezis de viața păcătoasă pe care o duceau. Cei care nu s-au pocăit în ziua Judecății vor fi îndepărtați de la fața lui Dumnezeu. Această îndepărtare înseamnă să trăiești veșnic în întunericul cel mai dina afară, acolo unde este plângerea și scrâșnirea dinților, așa după cum citim în Sfânta Scriptură. Să ne imaginăm următoarea situație: dacă Domnul Iisus Hristos ar trece astăzi prin satele și prin orașele în care locuim și ar privi la faptele pe care le săvârșim, oare ce cuvinte ar avea de spus la adresa noastră? Ne-ar privit cu bunătate sau suntem pasibili de mustrare?
Trebuie făcută precizarea că atunci când vorbim de pocăință și de cei care se pocăiesc, noi nu ne referim la cei care se autointitulează pocăiți la cei care fac paradă și spectacol dintr-o falsă pocăință, la cei care vor cu tot dinadinsul să ne arate cât sunt ei de pocăiți. Pocăința înseamnă spovedanie sinceră, renunțare la păcatele săvârșite și angajarea într-o viață plăcută lui Dumnezeu.
Sfântul Ierarh Luca al Crimeii așa ne învață: „fă-ți din inima ta o mănăstire; acolo bate toaca, sună de priveghere, tămâiază și te roagă”.
Tâlcuire de Pr. Dumitru PĂDURARU