Soarta celor aproximativ 3.000 de câini fără stăpân din municipiul Suceava depinde de decizia care se va lua la finele acestei luni de către Curtea Constituțională, unde a fost atacată legea care permite eutanasierea lor la 14 zile de la prindere, dar și de modul în care vor acționa asociațiile de protecție a animalelor și iubitorii de animale.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri că dacă legea va rămâne în forma adoptată de Camera Deputaților, eutanasierea va fi aplicată: „Chiar de noi am mai construit un nou adăpost de câini, pe lângă cel existent, tot va trebui să aplicăm și amendamentul referitor la eutanasiere, la 14 zile de la prindere, pentru că nu avem atâta capacitate de depozitare, pentru a duce acolo cei 3.000 de câini din oraș”.
Acesta a spus că, din acel moment, salvarea câinilor care nu mai încap în adăpost depinde doar de iubitorii de animale și de asociațile de protecție a acestora, care au posibilitatea să îi adopte și să îi țină în adăposturi proprii (în cazul ONG-urilor de protecție a animalelor).
Până când o decizie clară privind modul de gestionare a câinilor vagabonzi va fi luată la nivelul întregii țări, la Suceava se va continua actuala strategie, de strângere a lor de pe străzi.
Eutanasierea câinilor fără stăpân va fi aplicată și la Suceava, dacă legea va rămâne în forma adoptată
