ACUZE

Eugen Uricec: Nemulțumire și “jenă de colaborare” la Alianța D.A. Suceava



Eugen Uricec: Nemulțumire și “jenă de colaborare” la Alianța D.A. Suceava
Eugen Uricec: Nemulțumire și “jenă de colaborare” la Alianța D.A. Suceava

Președintele PD Suceava, Eugen Uricec (foto), a declarat în cadrul unei conferințe de presă, organizate sâmbătă, la Rădăuți, că este nemulțumit de relația și de lipsa de conlucrare din cadrul Alianței D.A., mai precis de relația cu organizația PNL Suceava.
“Noi am făcut toate eforturile posibile ca lucrurile să meargă bine în ceea ce am promis alegătorilor în 2004. Or, în momentul când constatăm că acest lucru nu se întâmplă și din partea colegilor noștri, spunem că este un moment în care suntem într-o oarecare “jenă de colaborare”, dar consider că dialogul se va reface în viitorul apropiat, și prin prisma schimbărilor care se preconizează în guvernul României, pentru că și acolo există anumite fricțiuni între cele două partide. Situațiile se vor așeza și este posibil ca și noi să avem o colaborare eficientă în ceea ce ne-am propus pentru guvernarea 2004-2008”, a spus președintele organizației județene PD Suceava, Eugen Uricec.
În schimb, secretarul executiv al Biroului Permanent Național PD, Silvian Ionescu, care a participat la întrunirea democraților de la Rădăuți, vede actuala situație de la Suceava în “culori” mai optimiste: “De la centru, relația PD-PNL se vede pozitiv în măsura în care, dacă vă mai amintiți, în 2004 raportul PNL-PD în cadrul Alianței a fost de 2,3 la 1. Sigur că se vede pozitiv în măsura în care organizația PD a muncit atât de mult încât a ajuns într-un raport de egalitate. Suntem două organizații egale la ora aceasta și este meritul organizației PD din Suceava”.