Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, a declarat, luni, că există posibilitatea ca Legea de respingere a OUG 13 să fie declarată neconstituțională de către CCR, în cazul în care va fi sesizată, el invocând existența unui precedent în acest sens în jurisprudența CCR, scrie Mediafax.„Eu vă învederez faptul că există posibilitatea ca și Legea de respingere (a OUG 13, n.r.) să fie declarată neconstituțională, așa cum a mai fost declarată o astfel de lege prin Decizia nr. 98/2001”, a subliniat Nicolicea.El a spus că acei care insistă ca o OUG abrogată să poată să fie respinsă printr-o lege, adică să aibă două date de încetare, trebuie să își asume responsabilitatea pentru eventualele efecte produse, și a arătat că președintele Iohannis și opoziția au făcut propunerea abrogării prin lege.