Eudoxiu Hurmuzachi – savant și patriot – 150 de ani de la trecerea la cele veșnice (1874 -2024)

În precuvântarea sa la Istoria Românilor din Dacia Traiană în 1888, A. D. Xenopol scria: Istoria unui timp se clădește întotdeauna cu materialul adunat până atunci. Dacă ar fi să așteptăm ca tot materialul istoric al unui popor să fie descoperit, n-am mai ajunge niciodată să expunem cursul vieții sale, căci descoperirile se fac neîncetat; cunoștințele se întind și se adâncesc, mărind fără încetare orizontul istoriei.
Aceste considerații sunt valabile în orice timp și nu numai pentru lucrările de sinteză istorică, la care se referea Xenopol în acel an, ci și pentru oricare alte teme sau monografii cât de întinse și adâncite ar fi și mai ales pentru acelea de amănunt în care orice informație nouă poate dărâma construcții întregi.
Unul dintre cei care cu timp și fără timp au adunat documente referitoare la țările române din arhivele străine, din care Academia Română a inițiat vasta Colecție Hurmuzachi, din aceasta tipărindu-se, între 1876 – 1942, 45 de volume, a fost Eudoxiu Hurmuzachi, trecut la cele veșnice acum 150 de ani.
Născut dintr-o familie ilustră, al cărui neam și istorie este țesută cu soarta și istoria Bucovinei, istoricul și unul dintre intelectualii emblematici ai secolului al XIX -lea din Bucovina, Eudoxiu Hurmuzachi, cel de-al doilea fiu al boierilor Doxachi Hurmuzachi și Ileana (Ilinca) Hurmuzachi, nu are nevoie de o prezentare amănunțită.
Mijlocul și cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea a intrat în conștiința românilor bucovineni ca fiind epoca Hurmuzăcheștilor, pentru că ei au fost cu adevărat ctitori de publicații, întemeietori de societăți culturale românești, apărători ai bisericii, prețuitori ai limbii și datinilor strămoșești; propagatori ai teatrului profesionist românesc în Bucovina; apărători ai școlii și istoriei naționale – pavăză împotriva germanizării și slavizării elementului autohton; adevărați pionieri ai culturii și civilizației moderne din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea .
Personalitatea lui Eudoxiu Hurmuzachi trebuie analizată din trei puncte de vedere: ca istoric, ca om politic și ca jurist.
Ca istoric, Eudoxiu Hurmuzachi s-a impus în istoriografia românească nu numai în calitate de ctitor al Colecției Hurmuzachi, colecție care reprezintă până astăzi cel mai bogat repertoriu de documente referitoare la istoria politică a românilor, ci și ca autor al lucrării Fragmente zur Geschichte der Rumänen – Fragmente din Istoria Românilor, publicate integral în limba germană, în cinci volume, la București între 1878 -1886. Valoarea istorică a acestei lucrări este incontestabilă, fiind primul, după Gheorghe Șincai cu Chronica Românilor, care a îndrăznit elaborarea la o scară monumentală a unei istorii a poporului român.
În opera sa istorică, Eudoxiu Hurmuzachi nu a confundat nici o clipă patriotismul, care este o virtute, cu istoria care este o știință patronată de Muza Clio.
Dincolo de investigarea critică a izvoarelor, istoricul Eudoxiu Hurmuzachi recomanda încercarea de a se decripta ființa umană reflectată în vechile documente paralel cu urmărirea cursului principal al evenimentelor istorice.
Pasiunea sa pentru cercetarea științifică și respectul pentru adevărurile istoriei păstrate în documente i-au adus un loc de seamă între personalitățile care au inspirat multe generații de istorici, cercetători și oameni de cultură.
Opera sa trebuie cunoscută și apreciată, fiind un îndemn la o mai bună cunoaștere a istoriei și demnității poporului român.
Câți știu oare astăzi că Eudoxiu Hurmuzachi a fost acela care a contribuit esențial, ca om politic, la dezlipirea Bucovinei de Galiția. Dacă nu a dictat faimoasa Petiția Țării – Landespetition din iunie 1848, cerând prin ea dezlipirea Bucovinei de Galiția și constituirea ei într-o provincie separată, atunci cu siguranță că el a alcătuit temeinica pledoarie din Pro Memoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848, cu o largă documentare istorică, având la bază ideea romanității românilor și a unității etnice.
Conform documentelor de arhivă, Eudoxiu Hurmuzachi și Mihai Bodnar au colaborat în februarie 1849 cu ardelenii, semnând alături de aceștia Memoriul tuturor românilor din Austria (Ardeal, Banat, Ungaria și Bucovina), prin care cereau înființarea în toate teritoriile austriece locuite de români a unui singur „Mare Ducat“ românesc cu autonomie administrativă și bisericească.
În 1860, gazeta „Foaie pentru minte, inimă și literatură” îl numea pe Eudoxiu Hurmuzachi „renumitul și prețiosul bărbat al națiunii române”, cu ocazia trimiterii acelui Memoriu către Împăratul de la Viena.
Ca jurist, mai puțin se cunoaște faptul că Eudoxiu Hurmuzachi a fost propus, în 1850,de către Ministrul de Justiție de la Viena pentru a face parte din comisia care urma să compună un lexicon juridic în limba română, așa cum s-a procedat în anul 1849, când s-a alcătuit lexiconul juridic în dialectele slave vorbite pe teritoriul Imperiului.
Tot ca jurist, jurist, Eudoxiu Hurmuzachi a pledat în multe procese, apărând cauza moșiilor din Moldova ale tatălui său, ceea ce reiese și din documentele Arhivelor Naționale de la Iași. Dar cel mai impresionant rămâne faptul că Eudoxiu Hurmuzachi a rămas în memoria câmpulungenilor ca un apărător consecvent al cauzei lor. Memoriul Noth-und-Hilferuf des Moldauisch-Kampulunger Okols-(Strigătul după ajutor al comunelor Ocolului Câmpulung- din Bucovina a fost alcătuit de către Eudoxiu Hurmuzachi în mai 1861 și înaintat împăratului în iunie a aceluiași an. El a avut efectul „învoielii“ pe jumătate, astfel punându-se capăt procesului care a durat aproape un secol și delimitându-se hotarele între proprietatea comunală și domeniul statului.
Eudoxiu Hurmuzachi a lăsat o moștenire spre care vom întoarce mereu privirea.
La acest ceas de pomenire a marelui patriot și istoric Eudoxiu Hurmuzachi, să readucem în față cuvântul rostit la înmormântare de cel ce avea să fie mai târziu Mitropolit al Bucovinei, vrednicul de pomenire Silvestru Morariu Andrievici: ”Spirit luminat, carele în decursul peregrinării tale pământene ai lucrat pentru luminarea poporului de un sânge și de o limbă cu tine, primit să fii în locașurile cerești, unde luminează soarele cel neînserat al dumnezeirii! Suflete creștine, carele ai conlucrat cu priință la rădicarea Sionului ortodoxiei în Bucovina, întâmpinat să fii cu cântări de laudă în Sionul cel mai presus de ceriuri, intrând acolo întru bucuria Domnului tău! Inimă bună și credincioasă, carea ai dorit și te-ai ostenit pentru binele și fericirea patriei noastre pământene, să afli în patria cerească odihna și fericirea, de care zice apostolul că – ochiul muritorilor n-a văzut, urechea n-a auzit, și la inima omului n-a intrat!”
Arhid. Vasile M. DEMCIUC