Eu cu cine țin!?

Ca întotdeauna în zile importante (de regulă miercurea) sunt silit să scriu despre ceva care se va fi consumat de mult la ora la care dumneavoastră citiți speculațiile mele, în cazul de azi, despre finala Ligii Campionilor, cel mai important meci la nivel de club din fiecare an. Iar anul acesta asistăm la o finală cu totul inedită. Unii probabil vă amintiți că în pragul sferturilor de finală scrisesem tot aici că la acest nivel de performanță prima șansă o au echipele obișnuite cu aerul tare al înălțimilor. Și mizam pe Liverpool, dar nu doar pentru sferturi, ci chiar la câștigarea trofeului, argumentul fiind chiar acesta: că fiind abonată la finale și obișnuită să le câștige chiar când totul pare pierdut, ar avea un ascendent măcar psihic asupra celorlalte. Asta, desigur, fiindcă Real Madrid nu se mai află printre cele rămase! Ei bine, ce a urmat m-a contrazis în fatalitate, Liverpool fiind eliminată în cele din urmă chiar în semifinale. De unde s-ar impune concluzia că nici pedigree-ul nu mai e ce-a fost odat’! Sau că nu mai este suficient. Cum spuneam, este o finală inedită din multe puncte de vedere, cel mai interesant fiind acela că o joacă două echipe englezești silite să se deplaseze tocmai în extremitatea cealaltă a continentului, la Moscova. Acolo unde una din ele, Chelsea, ar trebui să se simtă mai „acasă” decât cealaltă, pe filiera Putin – Abramovici, în condițiile în care războiul de altădată dintre cei doi s-a transformat într-o pace, cred, mult (și scump!) negociată. Mă aflu într-o dilemă totală: să țin cu Manchester, deci cu principiul enunțat mai demult, conform căruia ar trebui să câștige echipa mai titrată? Sau cu Chelsea, de la care îmi place enorm Drogba, jucătorul pe care îl consider cel mai bun din lume în acest moment? Parcă-parcă înclin către Chelsea și din alt motiv: antrenorul lor de acum, Avram, un necunoscut, ar putea să-i dea prin victorie o bine meritată lecție infatuatului Mourinho, pe care îl bănuiesc și de tentativă de distrugere cu premeditare a celui mai bun jucător român al momentului, Adi Mutu. Da: hai Chelsea!