Etica medicală creștină (I)

Biserica este ținută să protejeze etica creștină de inspirație evanghelică și patristică, nu să legitimeze, fără discernamânt, analizele sociologilor și revendicările societății civile, sau declarațiile și convențiile internaționale cu privire la „Drepturile omului”. Codul civil prevede principii și norme cu caracter moral pe care statul le impune tuturor cetățenilor săi, indiferent de religie. Multe din aceste legi și regulamente, chiar dacă nu sunt de inspirație creștină, promovează valori comune tuturor religiilor, credincioșilor și filozofiilor. Biserica în solicitudinea ei spirituală și pastorală nu este intolerantă și abuzivă, dar nu admite substituirea sau falsificarea Tradiției sale morale care urmărește sfințirea omului, adică dezlegarea acestuia din robia legalistă, moralistă și din aservirea cosmica, idolatră (cf. Gal. 4,3-10). De aceea nimeni nu trebuie să se aștepte ca Biserica să facă o pledoarie deschisă pentru avort – eliminarea sarcinii (’”roada pântecelui”), pentru homosexualitate – distrugerea căsătoriei parentale prin familie, mai precis a maternității femeii și a paternității bărbatului, pentru eutanasie – sinucidere asistată medical, chiar dacă aceste acte ar fi permise de către legislația statului.
Există mișcări, asociații și grupuri care, în numele democrației politice și a „Drepturilor omului”, reclamă liberalizarea erotismului chiar în formele lui absurde și grotești: prostituția, pornografia, pedofilia, homosexualitatea. Alte mișcări și asociații cer depenalizarea homosexualității, a avortului, a consumului de stupefiante (autoritățile geneveze au pus la dispoziție un local pentru consumul de droguri pe cale intravenoasă), adică înlăturarea oricărei bariere contra unor „noi modele de viață”. Acestea n-ar fi transgresiuni morale ”contra naturii”, de aceea represiunea lor ar trebui să fie ridiculizată și chiar interzisă. Este important de știut că unele mișcări de acest gen se folosesc de „teologia feministă”, care separa intenționat ceea ce Biblia unește: sexualitatea de dragoste, feminitatea de maternitate, formarea copilului de mediul familial, autonomia persoanei de comunitate. Mai mult, există secte care inițiază și practică sexualitatea liberă între membrii lor. Nocivitatea acestor secte care manipulează libertatea adepților prin corupția minorilor, degradarea femeilor și desființarea familiilor, trebuie să fie interzisă. De asemenea, autoritățile bisericești trebuie să vegheze să nu se încurce elogiul maternității femeilor cu discursul despre curățirea mamei de „întinăciunea trupească pricinuită de naștere”.
În ceea ce privește domeniul eticii conjugale și sexuale, preoții vor consulta întotdeauna corpul medical. În ultima vreme, acesta a demonstrat că este capabil să facă recomandări etice pertinente despre avort, homosexualitate și eutanasie. Medicii participă la dezbaterile despre întreruperea sarcinii în funcție de statutul embrionului, despre protecția fătului în raport cu sănătatea femeii și dreptul ei de a decide în mod autonom, despre femeile însărcinate contra voinței lor (violul), despre realitatea suferinței și a morții, despre identitatea ființei umane. O întrebare permanentă pentru teologie: când știința medicală este o instituție seculară, când autoritățile penale dau verdicte radicale („fetusul nu e o persoană”), ce poate teologia oferi medicilor care iau decizii care privesc viața și moartea pacienților lor?