Eternul feminin (VIII)



Lung.Cum se spune în daneză la prezervativ? „Svangerskabsforebyggende middel”. Apăi, numai până izbutești să-l rostești…mă tem că salutara ”căciuliță” devine inutilă, adică greu, dacă nu imposibil de ”îmbrăcat”…Fleoșc! O statistică nou publicată: 85% dintre bărbații care mor din cauza unui atac de cord în timpul actului sexual își înșelau nevestele. Am și eu – vai, mie! – exemple între prieteni și colegi. Dar faptul e absolut firesc. Iar statistica asta mi se pare, logic, inutilă, pleonastică: oare câți bărbați însurați de 20-30 de ani mai fac sex ”hot”, total, cardio-dangerous, cu nevasta lor!? Sincer! Ia mai lăsați pudoarea deoparte, fetelor! Inegalitate. Impotența este considerată un motiv serios de divorț în jumătate din statele americane. Dar de ce nu și frigiditatea, întreb timid? Sâc. Durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex, pentru că endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic. (Sper să am și cititoare, nu numai cititori). Isterie. Isteria era tratată acum 2 secole cu ajutorul unui vibrator. (Știau ei, doctorii franțuji, ce știau..) Homo. Homosexualitatea, azi acceptată, a fost considerată boală psihică până în anul 1973. (Și, oare, chiar nu o fi o boală?) Semnează: un heterosexual până la moarte! Fantezii. Cei mai mulți oameni – bărbați și femei, deopotrivă – au fantezii legate de bani, nu de sex. Gimnastică. În fiecare an, peste 10.000 de americani se rănesc și apelează Salvarea (restul se tratează acasă) încercând poziții sexuale ciudate. Plăcere.Delfinii și oamenii sunt singurele mamifere care fac sex pentru plăcere. Da, dar delfinii sunt, ca trăitori în mări și oceane, cu mult mai liberi ca bărbații, cel puțin formal…Misionari. Oamenii sunt singurii care fac sex stând față în față. De acord, cu o completare: clasica poziție invocată este o invenție culturală, nu un dat biologic. Ea a fost impusă de misionarii catolici ce creștinau triburile africane și considerau că bărbatul și femeia trebuie să se privească în ochi în timpul coitului. În preistorie, acuplarea era animalică, prin spate! Povestea asta a rămas în istorie prin numele acestei poziții: cea a misionarului.Fidelitate. Definiția fidelității: lipsa ocaziilor favorabile. Cod. Din noul proiect de Cod Rutier: trusa medicală auto va trebui dotată și cu prezervative, pentru cazurile de înțelegere amiabilă între părți, în caz de accident de circulație. Salariu. Când un Cardinal s-a plâns că o creștere a salariilor în Vatican însemna ca un anumit portar să câștige la fel de mult ca un Cardinal, Papa a răspuns: „Acel portar are 10 copii; sper că un Cardinal nu are”. (Papa Ioan al XXIII-lea). Rendez-vous. Răutăcios cum îl știm, Shakespeare i-a dat peste cap planurile colegului și prietenului său, actorul Richard Burbage, pentru un rendez-vous cu o tânără domniță care locuia în apropierea teatrului. Bardul îi surprinsese pe cei doi făcând planuri pentru o întâlnire secretă. „Anunță-te ca Richard al III-lea!”, i-a spus femeia actorului. Ce i-a trecut lui Shakespeare prin minte? S-a grăbit către casa femeii, a spus la ușă numele de cod stabilit și s-a instalat la ea în budoar pentru o partidă de amor. Când Burbage și-a făcut apariția câteva minute mai târziu, Shakespeare i-a transmis un mesaj: William Cuceritorul a fost înaintea lui Richard al III-lea! Afrodisiace.” În secolul al XIV-lea, medicul elvețian Paracelsus a observat că forma roadelor pământului indică în multe cazuri organele pentru care sunt benefice. Pentru creșterea potenței, el recomanda consumul de nuci, utile atât pentru creier, cât și pentru sănătatea aparatului reproducător. Cu mult timp înaintea lui, aztecii au făcut asocieri asemănătoare. De pildă, credeau că avocado are proprietăți afrodiziace datorită formei lui. Însăși denumirea „avocado” provine din termenul „ahuacatl” care semnifica testicule în limba nahuatl a aztecilor. Pe lângă avocado, aztecii foloseau pentru efectul afrodiziac o băutură din boabe de cacao. În jurul anului 1980 s-a aflat și secretul acestei băuturi: substanța feniletilamină, numită și molecula dragostei, un stimulent al sistemului nervos central, îndeosebi a regiunii răspunzătoare pentru emoții. În secolul al XVI-lea au fost aduși din Lumea Nouă în Europa cartofii. Odată cu ei, a pătruns și ideea potrivit căreia cartoful ar fi și un bun afrodiziac. Din vremuri străvechi usturoiul a fost considerat un aliment afrodiziac. În vremea poetului antic Homer, grecii obișnuiau să mănânce usturoi, pe care-l puneau în aluatul de pâine, în salate sau în mâncăruri, pentru a le condimenta. Printre afrodiziacele grecești celebre se numără și…creierul de vrabie. Se pare că, de-a lungul vremii, s-a făcut o conexiune între mitul potrivit căruia Afrodita, zeița greacă a dragostei, considera vrăbiile păsări sacre și promova beneficiile creierului acestor păsări pentru sporirea dorinței. (historia.ro) Dorințe. El și ea în pat, unul lângă altul. El: – La ce te gândești, iubirea mea? Ea, dându-se mai aproape, ca o pisică, îi șoptește: – La același lucru ca tine, iubitule! – Minunat! Atunci fă-mi, la cafea… și un ou-ochi! Moale, dar cu șuncă! Viol. O tânără explică instanței cum s-au petrecut lucrurile: – Domnule judecător, să vedeți, m-a legat la ochi, pe urmă mi-a legat mâinile. Eu atunci imediat am desfăcut picioarele, ca să nu mi le lege și pe alea…



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Ciubucul logofătului Buhuș

610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană

610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană
610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană

610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană

610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană
610 persoane din Regiunea Nord-Est, ajutate să dobândească noi cunoștințe și competențe digitale, printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană