Eternul feminin (III)

Motto. (In memoriam Emil Brumaru) ”Nu sunt femei urâte! V-o jur! Trebuie să știi să le cunoști toate amănuntele, toate chichițele, toate mosorelele, scamele și resturile de ață, extrem de individualizate. Femeile acceptă complimentele cele mai hazardate, le ventuzează, le absorb, le integrează-n metabolismul lor, iubirea le transformă-n zeițe fosforescente. Chiar și defectele lor mi se par fermecătoare. Cine nu s-a îndrăgostit de-o femeie nițel șpanchie, privind vagamente în neant? E zăpăcitoare! Te ia cu amețeli. Cine n-a înnebunit, urmărind dinamica feselor unei necunoscute c-un picior o idee mai scurt? Declar cinstit că ridurile în general, o laba găștei gingaș plasată și melancolic, la coada ochilor, mă face să fantasmez îndelung. Sânii ușor căzuți îmi sugerează o întreagă halima erotică. Puști fiind, mă atrăgeau irezistibil femeile mature, coapte, răscoape, zemuind ca fructele crăpate de propria-le savoare, precum doamna Manolache, soția picherului din Ciceu! (…) Fetele sunt încă plante, au o carnație vegetală, înzăpezită-n presupuneri și alinturi, le desfaci ca pe tomate… Când le strângi în brațe, pârâie din coaste ca harbujii încercați la piață!” (Emil Brumaru)
Cred – de fapt, eu știu, sincer, și o recunosc – că noi bărbații (niște eterni copii, care doar ne ”schimbăm”, prin însurătoare, mămica… cu nevasta… nu am însemna prea mare lucru fără mama, fără doamna noastră învățătoare, fără iubita, ori nevasta… fără ”tovarășa de viață” (cum glumea tatăl meu, Vasile, fără a realiza că el reinstaura, repunea involuntar în funcție, reabilita expresia, frumosul cuvântul ”tovarăș”… (folosit adesea, dar în accepția curată a termenului – nepoluat, neconfiscat încă de bolșevici… ”tovarăș/tovărășie” în opera lui de tinerețe, de pildă, de un Mihail Sadoveanu, înaintea pervertirii lui spre comunism..!). Un cuvânt normal dar ”stricat” de comuniști. (A se vedea, nu glumim, decretul, ce există în arhivele PCR, nu-i glumă! – din fericire niciodată publicat oficial – al lui Ceaușescu, prin care se interziceau adresări de tipul ”domnule/doamnă”).
Acum… despre doamnele, femeile contemporane, din proximitate, aș vrea să glăsuiesc, să scriu. Și am găsit un frumos text al unui (fost) burlac. Vi-l transmit: ”Femeia este minunată pentru că știe te facă să ai nevoie de ea. De exemplu, prima oară când a venit iubita mea la mine acasă, urma să ne uităm la un film. Înainte de a face asta, mi-a zis să merg eu până la market să cumpăr niște popcorn, sucuri și chestii din genul ăsta și, între timp, ea va face ceva de mâncare. M-am întors după vreo 45 de minute și când am intrat pe ușă, camera parcă arăta altfel. Făcuse curățenie. «Bine, bă, dar curățenie tu nu îți faci?» veți întreba. Îmi fac, dar nu cu mână și ochi de femeie. Ea simte praful și cojile de semințe, aruncate de mine, la meciuri, după pat. Problema este că tu, ca bărbat, nu știi că nu e curățenie pentru că nu știi cum ar trebui să arate rezultatul final, după mintea și pretențiile unei femei! Când dai tu cu mătura mizeria sub covor, speli două vase și dai cu mopul în două camere din trei mișcări, ți se pare că totul strălucește ca în reclama de la Mr. Proper și în capul tău cântă melodia «We are the champions». Ea, frumoasa, dorita, îți dezvăluie cum ar trebui să arate, de fapt, camera aia și ție îți place. Și e normal să îți placă pentru că e mai confortabil să stai în rai decât într-un sac de aspirator. Apoi, ea pleacă. Și rămâi tu în camera ta curată pe care nu știi să o păstrezi în aceeași manieră. Faci mizerie, iar după aia faci tu, speriat, curățenie. Problema este că acum știi cum trebuie să arate rezultatul final. Dar, oricât de mult te-ai chinui, nu va ieși la fel. Și după ce ți-a resetat amintirile, ți-a arătat calea cea justă și te-a făcut să guști ambrozie, stă liniștită și așteaptă să o suni și să îi spui să vină. Și ea… vine. Și… nu mai pleacă!!”
P.S. Textul nu-i nici misogin… nici misandristic. E valabil, adaptabil fiecărui bărbat… ori femeie. După norocul fiecăruia, în viață…
Femeia.Cu cruciulița între sâni… și cu dracul în chiloței.
Proverb(feminin). Bărbatul e ca parchetul: îl întinzi o dată, apoi îl calci toată viața în picioare.
Minune.După ce a examinat-o temeinic pe domnișoară, ginecologul spune: − Deci, când vă vedeți soțul astă-seară… − Nu sunt măritată, domnule doctor! − Atunci, când vă vedeți logodnicul… − Nu sunt nici logodită… − Să zicem atunci, prietenul… − Nu am nici un prieten și, până acum, nu am avut nimic de-a face cu vreun bărbat! Gânditor, doctorul se duce la geam și privește în zare. Săturându-se să stea cu picioarele în sus, duduia întreabă: − La ce priviți atât de atent domnule doctor? − Aștept un pic! Ultima dată – de foarte mult timp – când s-a întâmplat ceva asemănător, a apărut la răsărit o stea!
Declarație.– Am sunat doar ca să-ți spun că te iubesc! – Cred că ați greșit… noi suntem fabrica de bere ”Bermas” Suceava! – Știu.
Pericol.”Nu există pericol mai mare pentru doi iubiți decât ca ei să trăiască în liniște și pace.” (J. Brel).