Eternă speranță: alții și mai proști!



…Și uite-așa, după ce ne-am îmburicat ceva vreme, la „momentul adevărului” ne-am mai făcut o dată de panaramă, ieșind bătuți dintr-o confruntare în care, dacă ar fi jucat în locul nostru, mai bine de jumătate din naționalele europene ar fi bătut la Suedia ca la hoți. În meciul nostru însă, mai degrabă a funcționat zicătoarea aia clasică: „S-a-ntâlnit hoțul cu prostul”, în care hoțul a fost, desigur, Suedia, care a furat toate cele 3 puncte, nouă rămânându-ne statutul de… celălalt! Exact așa cum anticipasem sâmbătă, în ediția online a ziarului, România s-a înscris cu preconizatul elan în bătălia (grea, dar frumoasă!) pentru locul 4 în grupă. Zic asta, deoarece și Spania, și Malta au acumulat câte 3 puncte, alături de Suedia, noi împărțind deocamdată locurile 4 și 5 cu Norvegia, pe care însă nu doar eu, ci și specialiștii o creditează cu șanse mai mari decât pe noi. Vin, așadar, vremuri grele, pe care nici victoria de diseară, contra Insulelor Feroe, n-o să le îmblânzească. Foarte grav e că și atunci când selecționerul concepe o formulă ofensiva, ba chiar ultraofensivă, după cum o considerau comentatorii, spiritul de căcănar nici nu moare, nici nu se predă, ci își vede de ale lui. Astfel, „ofensivii” noștri atacau mai mult de-a latul, iar când încercau să o facă și în adâncime, ori era pasa prea lungă (sau viteza ca de melc a alergătorului!?), ori destinatarul nu pricepea intenția, astfel că privea luuung către mingea care se ducea, vorba Mihaelei Buzărnescu, în morții mă-sii! Păcat de golul realmente extraordinar reușit de Keșeru (e chiar groasă dacă a ajuns să înscrie Keșeru pentru națională!) dacă nu ne-a adus nici măcar un punct. Cât privește apărarea, lăsați! Ideea e că Grigore poa’ să se ducă de unde-a venit la bulgari, iar Moș Săpunaru să stea moțăind în continuare. Ideal i-ar fi în tribună. Încă una și mă duc: când am zis că fotbalul american nu-i mai breaz decât cel arăbesc, habar n-aveam că va veni Piticu’ ăla newyork-ez ca să ne-o confirme cu vârf și-ndesat.



Recomandări