Săptămâna aceasta a plouat cu amânări în Campionatul Județean de old-boys „Ambro”, astfel că s-au jucat doar cinci din cele opt partide aflate în programul etapei a IX-a. Dacă Inter Conti, Crama cu Ștaif și Ambro- Autobest HQ s-au impus după partide fără istoric, confruntările Valexin – Soldori Trans Iaslovăț și Vivendi – Eco Optic au fost cu adevărat echilibrate.
La fel cum s-a întâmplat și în edițiile anterioare, sponsor principal al campionatului este societatea „Ambro”, un nume cu tradiție în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiției fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Partidele se desfășoară la Baza sportivă „Gârla Morii” din Lunca Sucevei.
Rezultate înregistrate în etapa a IX-a:
Bucovina – Ambro-Autobest HQ 0-3
Au marcat: Cosmaciuc, Rădășanu, Moldovan.
Crama cu Ștaif – Mușatinii 8-1
Au marcat: Luca (4), D. Haraga, Stan, David, D. Cazacu, respectiv Fl. Stamate.
Valexin – Soldori Trans Iaslovăț 3-2
Au marcat: Bujorean (2), M. Mihai, respectiv Betcu, Marcu.
Artra – Inter Conti 1-6
Au marcat: Vasiliu, respectiv Lazăr (2), Grigorean (2), Boghiu, Ududec.
Vivendi – Eco Optic 3-2
Au marcat: Fercalo (2), C. Stamate, respectiv Gagiu, Sofian.
Partidele Euro Express Full – Brădet, Thermonet – Concordia și Adistal – Urșii au fost amânate.
Clasament
1. Crama cu Ștaif 8 8 0 0 53-7 24
2. Brădet 8 7 1 0 58-18 22
3. Inter Conti 8 7 1 0 44-4 22
4. Vivendi 8 7 0 1 37-9 21
5. Valexin 8 6 1 1 37-17 19
6. Euro Express Full 8 6 1 1 28-13 19
7. Mușatinii 9 6 0 3 42-22 18
8. Ambro-Autobest HQ 9 6 0 3 31-12 18
9. Soldori Trans Iaslovăț 9 3 1 5 20-32 10
10. Urșii 8 3 0 5 17-32 9
11. Eco Optic 9 2 0 7 20-29 6
12. Artra 9 1 1 7 15-55 4
13. Concordia 8 1 0 7 20-45 3
14. Bucovina 9 1 0 8 13-44 3
15. Thermonet 8 0 0 8 7-32 0
16. Adistal 8 0 0 8 9-66 0
Programul etapei a X-a:
Marți, 24 mai, ora 17.00: Vivendi – Inter Conti (restanță din prima etapă)
Marți, 24 mai, ora 18.00: Ambro-Autobest HQ – Euro Express Full
Marți, 24 mai, ora 19.00: Concordia – Soldori Trans Iaslovăț
Marți, 24 mai, ora 20.00: Urșii – Thermonet
Miercuri, 25 mai, ora 17.00: Adistal – Crama cu Ștaif
Miercuri, 25 mai, ora 18.00: Valexin – Eco Optic
Miercuri, 25 mai, ora 19.00: Brădet – Mușatinii
Joi, 26 mai, ora 18.00: Inter Conti – Bucovina
Joi, 26 mai, ora 19.00: Vivendi – Artra