Ești ceea ce iubești să privești

Dacă îți place să privești la lucruri bune, ziditoare, de folos și știi la o adică să-ți ferești privirea de cele vătămătoare, ești un înțelept. Dacă, la polul opus, ochii privesc desfrânări, împreunări de tot felul, cuvinte scrise cu dulceață dar și cu vicleșug, frumusețe străină, atunci te vei face de bunăvoie dărâmător al templului sufletului tău.
Dacă am putea măcar o fărâmă din învățăturile apostolilor să punem la inimă, mult ne-ar folosi. Cu înțelepciune de la Duhul Sfânt, Apostolul Pavel, dumnezeiesc părinte al neamurilor, a cunoscut neputința omului de a se feri de păcat, de slăbiciuni inerente, și tot el ne-a dat remedii, adevărate rețete de salvare a sufletelor (vezi Epistolele sale).
Orice alt mădular, orice alt organ al trupului nostru uită după un timp necurăția, starea de cădere. Mirosul trece mai greu, pipăitul nu o să-l simți în palme după un timp, gustul trece cel mai repede, cele auzite vor fi și ele uitate relativ repede. Ochii însă, văzul, în general, ne dau război. Porți cu tine o imagine chiar zeci de ani și observi că nu te părăsește. Asta pentru că ochii sunt fereastră direct către inimă. Dacă ți-ai deschis fereastra spre lucruri necuviincioase, atunci automat ochii tăi îți vor răni inima. Dacă ți-ai deschis inima spre lucruri de folos, atunci inima ta se va hrăni cu dulceață duhovnicească.
Ochiul în Sfânta Scriptură Chiar și unii oameni căsătoriți privesc la poze indecente ale corespondenților de pe Internet sau la filme vulgare în care oamenii se împreunează mai ceva ca animalele. E de mirare cum acești oameni mai au îndrăzneală să privească în ochii soției sau ai copiilor după ce au privit la astfel de obscenități! Mare lucru este să privim la lucrurile bune. Cugetarea la zidirea lui Dumnezeu, așa cum ne învață unul dintre cei mai desăvârșiți părinți ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile, este o școală a marii înțelepciuni. Când privești cu admirație natura, cerul, stelele, întocmirea văzduhului, fenomenele naturii, formele de relief, atunci dai slavă Creatorului, e ca și cum te-ai ruga fără cuvinte.
Deci se poate să privim și la lucruri bune, nu numai la cele care ne împing spre iad.
Dacă nu ar fi înțeles gravitatea căderii prin ochi, Marele Vasile nu ar fi separat altarul bisericii de adunarea de credincioși. Cum aflăm din viața Sfântului, s-a făcut aceasta pentru că un diacon privea cu ochi poftitori spre o femeie.
Un alt semn al importanței ochilor în războirea cu noi, cu lumea și cu ispitirile este dat de prezența în mii de locuri a cuvântului ochiochi în textul biblic, folosindu-se de el, Dumnezeu vrea să ne deschidă mintea să sesizăm cât de grea este căderea prin ochi. în Sfânta Scriptură. Greu de numărat fiind de câte ori apare cuvântul
Iisus a vindecat orbi Mântuitorul Hristos a vindecat surzi dar și orbi, nu pentru că a fost un posesor de bioenergie, nu pentru că a fost vraci sau terapeut. Fiind Fiul lui Dumnezeu, Hristos a vindecat surzi și orbi ca să înțelegem că deschiderea ochilor noștri sufletești și auzirea glasului lui Dumnezeu sunt mult mai importante. Se arată fără preget în Sfânta Tradiție că este de preferat să ai o neputință fizică decât să riști mântuirea sufletului tău. Pentru a îndepărta o ispită, o muceniță a lui Hristos și-a scos ochii (precum a făcut și un argintar), iar după acest gest, mărturisind prin faptă cuvântul Evangheliei, a putut muta munți din loc la propriu și săvârși prealăudate minuni.
Puțini oameni iau astăzi aminte la cuvântul dumnezeiesc din Evanghelie care ne atenționează că ar fi mai bine să ne ciuntim mădularele pământești decât să dobândim focurile cerești. Tot mai mulți, în frunte cu mine, ne hrănim ochii cu multă dulceață fără ca măcar să roșim de mulțimea și duhoarea păcatului care se așterne în noi și în fața ochilor. Păcatul cu ochii intră direct în inimă, iar în inima noastră locul de frunte trebuie să-L aibă Hristos.