Este dansul un păcat? (II)

R.B.: Există mai multe dansuri… îmi vin acum în minte dansul păcătos al Salomeei, când a dansat în fața lui Irod sau dansul lui Isaia, pe care îl regăsim și în slujba Sfintei Cununii.
M.S.: Și la Cununie, și la Botez, și la Hirotonie… peste tot se dansează: „Isaia, dănțuiește…”. De bucurie, pentru că iată, am primit bucuria lui Dumnezeu pentru a mă bucura de căsnicia mea, de familia mea, de hirotonia mea, de viața mea în Hristos, de Botez. Dar tot atunci cântăm și troparul Sfinților Martiri. De ce? Pentru că noi suntem pe pământ, unde viața este încă dureroasă; atâta timp cât mai sunt oameni care aleg liber păcatul, mai există moarte, există durere și atunci cine poate să danseze și să râdă necontenit când fratele lui moare în spital, când fratele lui moare în pușcărie, când fratele lui, omul, se zvârcolește în patimi și în păcate?
R.B.: Așa este, dansul se asociază cu bucuria, cu veselia.
M.S.: Dansul Salomeei este ca orice putere a sufletului căzută. Ea e căzută, e bolnavă, nu mai poate să facă nimic, sau e căzută în sensul că a intrat sub puterea celui rău și în loc să facă binele, face răul. Salomeea a dansat pentru că așa i-a cerut mama ei care a fost împinsă de o patimă ucigătoare, de ura împotriva Sfântului Ioan Botezătorul. Ea dorea să obțină ceva. Când dansez ca să-mi manifest bucuria de a fi, e un dans nepătimaș… Asta se poate întâmpla oricui. Dacă ai o bucurie, dacă ai luat un examen, dacă ai izbutit într-o treabă, îți tresaltă sufletul de bucurie pentru lucrul acela și trupul tresaltă odată cu sufletul. Participă împreună la bucurie. Dacă mă duc la o nuntă și acolo se dansează – și se ceartă bieții oameni: cei mai credincioși nu vor cu lăutari, cei mai puțini duși la biserică vor cu lăutari…
R.B.: Neapărat, da, că nu mai e nuntă fără lăutari…
M.S.: Ei, aici e altă problemă. Dar să ne întoarcem: nu dansul este păcătos, ci forța care mă împinge poate fi păcatul. Ce mă mișcă spre dans? Dragostea, bucuria? Atunci el va fi totdeauna binefăcător. Dacă mă împinge ura, invidia, pofta, dorința de a cuceri, dorința de a mă desfrâna, dorința de a mă da în spectacol, va fi păcat pentru că slujește un gând păcătos, o pornire păcătoasă. Dacă sunt credincios și fac nuntă cu lăutari, pentru că altfel ar muri de inimă și mama și tata…
R.B.: Și toate neamurile!
M.S.: …atunci, cu binecuvântarea părintelui duhovnic, cu pogorământul care se face în asemenea situații, da, vom dansa, dar am și eu o rugăminte: nu punem muzică din asta, nu punem cu pornografie, nu punem cu… și în felul acesta oamenii pot comunica și își pot face unii altora daruri.
„E o înțelepciune a firii pe care ar trebui s-o redescoperim”
R.B.: Ceea ce spuneți despre bucurie și dans, îmi amintește de un film, din 2004 cred, Shell We Dance, cu Richard Gere în rolul principal. Era vorba despre un bărbat căsătorit de mult timp, care intrase într-o rutină și, la un moment dat, încearcă să iasă din această rutină prin dans. Problema e că el se îndrăgostește de profesoara de dans… Dar filmul se termină „bine”, într-un fel moralizator: soțul se reîntoarce la soție, redescoperind însă bucuria de a trăi, de a se descătușa. Revenim, iată, la această bucurie la care suntem chemați, după cum subliniați.
M.S.: E o înțelepciune a firii pe care ar trebui s-o redescoperim. Noi, din cauza grijilor și a dorințelor prea multe, să avem, să părem… Mai ales să părem! Că mulți nu se mai îngrijesc să aibă ce le trebuie pentru a trăi, ci să pară într-un anume fel. Să-și joace bine rolurile, nu să fie. Să astupe toate, să-și pună o mască adecvată. Din cauza asta suntem tot timpul foarte încordați și înțepeniți. Și din cauza asta ne doare spatele, mai ales în zona cervicală (la ceafă) de aici, unde suntem noi mai încăpățânați și, nu mai circulă puterea vieții prin noi liber. Pentru că trupul nostru este un ansamblu minunat și complicat de mișcări; de la cele mai vizibile până la cele mai subtile, care nu se observă decât cu microscoape extrem de fine. De fapt, trupul nostru, viața noastră, este un dans, o orchestră, o muzică și un dans minunat. Totul se mișcă, totul vibrează. Fiecare gând al meu stârnește milioane și milioane de vibrații ordonate, armonioase, imnul vieții. Dacă sunt dezordonate atunci vor fi vibrații care mă descompun, care mă lovesc, care mă ucid. Și, dacă umblăm înțepeniți, încordați, din cauza problemelor și a necazurilor noastre și a patimilor noastre nu mai circulă viața liberă pe acolo. Și atunci e nevoie să te deznozi. Un dans frumos, privirea unui dans, un dans clasic, un balet, un patinaj, sunt binevenite pentru cei care trăiesc în lume și care nu s-au dedicat plânsului pentru păcatele oamenilor, în pustie, și care au viața rânduită altfel decât călugărul. Care e rânduiala omului din lume? Plânge când are motiv să plângă, plânge pentru cel drag. Nimeni nu va dansa când îi moare cineva în familie, nimeni nu dansează când e bolnav.
R.B.: Dimpotrivă, are nevoie de o perioadă de liniște.
M.S.: Sigur. Și atunci își amintește de necazuri, își amintește de păcate, se mai scutură, se mai duce se mai spovedește, apoi vine iar o perioadă mai liniștită, în care poate să meargă la nuntă, poate să meargă la o aniversare, poate să sărbătorească o onomastică, poate să se ducă să danseze, dacă are 18, 20, 21 de ani. Dar, unde se duce, cu cine se duce, ce face acolo?
R.B.: Aici e o problemă pentru că există mai multe tipuri de dans cum deja ați menționat. Există dansul care intră în sfera culturii – baletul, dansul sportiv, patinaj artistic și așa mai departe, și care are o funcție clar estetică; deși, după unii, și aici sunt probleme, pentru că balerinele au o anumită ținută, care nu e tocmai decentă…
M.S.: Depinde de ținuta lăuntrică. Eu îmi aduc aminte, din tinerețile mele, când mergeam la spectacole de balet, erau dansatori și dansatoare, care, deși păreau dezbrăcați din cauza costumelor, erau de o frumusețe impecabilă. Nu aveau nimic vulgar, darămite obscen…
R.B.: Exact, nimeni nu se gândește la păcat…
M.S.: Frumusețea trupului omenesc este desăvârșită, pentru că e gândit și făcut de Dumnezeu. Ceea ce îl face urât este vulgaritatea, gândurile și patimile, pornirea urâtă, exhibiționismul, pozițiile indecente, anumite mișcări făcute într-un anumit fel, cu anumite porțiuni ale trupului și cu intenții anumite, acestea fac ca trupul să pară urât. Dar trupul e frumos. Este foarte frumos și el are rânduiala lui, când și cum poate fi văzut și când și cum nu poate fi văzut, când și în ce fel. Oricine poate să spună pe o plajă: „uite ce fată frumoasă”, chiar dacă e foarte sumar îmbrăcată. Dar cred că ieșind îmbrăcată așa pe stradă sau la examen, nu se mai vede frumusețea fetei…
R.B.: Exact, deja se ajunge la exagerări la un moment dat. În capul, mai ales al tinerilor, se creează o confuzie între ținuta de scenă, să zicem, a unei vedete și modul cum te duci la școală. Vrem să copiem…
M.S.: Noi să nu uităm că suntem chemați în această viață să ne trăim viața ca dar al lui Dumnezeu, în mod creator și responsabil, cât mai frumos posibil, în toate rolurile mele. Nu? Dacă eu sunt directoare și mămică și vecina cuiva, și fiica părinților mei de la țară, eu mă voi îmbrăca adecvat în fiecare situație. Dacă mă duc cu copilul afară n-o să mă îmbrac așa cum mă îmbrac când mă duc la o întâlnire cu partenerii mei de afaceri. Dacă mă duc la mama la țară și mă duc s-o ajut să pună ceapă sau să sape roșiile în grădină, n-am să-mi pun costumul și geanta diplomat, nu?
(Monahia Siluana Vlad, Capitol din cartea: „Unde-ți este bucuria, omul lui Dumnezeu?)