ESCROCII

Băiatul e înalt, frumușel, bine îmbrăcat, tuns scurt, cu mobilul atârnat de gât – ce mai, alură europeană. A sunat la poartă și i-a deschis nevastă-mea. Care a fost anunțată că-i o promoție aniversară a firmei de cafea Jacobs (?!) și casa noastră fiind a zecea, ne-am procopsit cu un kil de cafea cadou. Premiile (că așa se cheamă) se dau din zece în zece case și, luat repede, am uitat că pe strada Tafrali sunt, de toate, cinci case pe dreapta și trei pe stânga, așa că n-avea cum să fie a mea… a zecea. Odată intrat în curte, musafirul a-nceput să turuie mai ceva ca Mihaela Rădulescu la TV, fără punct, virgulă, pauză de respirație. Dintr-o sacoșă a scos un prăjitor de pâine, informându-ne că firma ne cadorisește și cu acest atât de util aparat de bucătărie (mai am două, dar cum e omul lacom, m-a bucurat și noul plocon). A urmat un set de seringi pentru frișcă, extrem de utile, ne-a spus băiatul, schițând și o demonstrație în care șapca mea de grădinărit s-a aflat pe post de iluzoriu tort cu frișcă. Următoarea piesă scoasă din sacoșă: un fier de călcat miraculos, care merge și la 110, și la 220 V: „Veți vedea că-i indispensabil în călătoriile peste hotare, unde puteți avea parte de ambele tensiuni.” Din câte știu, 110 V ar circula pe sârme în America și-ntr-o jumătate de Moscovă; ambele destinații nu figurează printre proiectele familiei și, oricum, n-aș lua în astfel de voiaj un fier de călcat cântărind două kile. Dar cum să nu te bucuri când îl primești de pomană? Într-un apartè, nevastă-mea îmi șoptește: „Ce legătură are firma Jacobs cu fierul de călcat?” Îi explic doct: „sunt mecanisme promoționale moderne, n-ai de unde să le știi tu.” Reprezentantul firmei aniversate, sesizând oarece boare de îndoială, îmi palmează o legitimație cu poză. Și cum oricine poate confecționa la computer, într-un sfert de ceas, o legitimație care să ateste că-i președintele USA, nici n-am mai examinat dovada acreditării, cu atât mai mult cu cât tocmai fusese scos din geantă alt cadou promoțional: un foen. Și s-a adunat, pe masa din curte, ditamai purcoiul de electrocasnice căzute din cer, motiv pentru care băiatul blonduț mi-a devenit chiar simpatic, deși incontinența-i verbală nu era ușor de suportat. Mi-am schimbat total sentimentul amical-admirativ (rar așa agent publicitar înzestrat cu darul vorbirii eterne!) când am aflat că trebuie să achit pe loc 1.800.000 lei taxă de reclamă (?!), iar obiectele clădărite pe masă urmează să le ridic altă dată, de la sediul firmei, unde se vor încheia cuvenitele formalități. „N-am bani – a oftat nevastă-mea – ăsta-i cartier de pensionari.” Musafirul s-a arătat bine informat: „Da, dar ce pensionari!Nu puteți împrumuta de la vecini? Păcat de așa chilipir!” Când a auzit ce NU hotărât a rotunjit stăpâna casei, și-a strâns într-o clipită electro-expoziția și, înghesuind-o în sacoșă, a ieșit fără să dea bună ziua. L-am zărit sunând la poarta de vizavi – probabil, tot a zecea casă era. Drept să spun, până la urmă m-a încercat și mila: câtă risipă de energie, câtă primejdioasă echilibristică în pledoaria mincinoasă, ce speranțe își va fi pus, ce ingrată idee de escrocherie și-a ales… spre a se solda cu astfel de fâs!
N-ar fi fost mai simplu să intre în politică?