Asociația Cultul Eroilor Suceava și Primăria comunei Cornu Luncii, cu sprijinul Centrului Militar Județean Suceava, au organizat, sâmbăta trecută, un nou moment comemorativ la mormântul militarului erou Ioan Grosaru, din Păiseni – Cornu Luncii. La eveniment au participat 60 de oaspeți, printre care militari români, trei profesori din China și un militar american. Comemorarea de sâmbătă a marcat Ziua veteranilor și eroilor din teatrele de operații, militari decedați sau rămași infirmi în misiunile de menținere a păcii la care România a aderat în ultimii ani. Printre cei 28 de militari români care au murit în astfel de misiuni începând din 2003 se găsește și Ioan Grosaru, suceveanul mort în septembrie 2007 în Irak, după ce TAB-ul în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv.
Maistrul militar principal (r) Dumitru Davidel, prim-vicepreședintele Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Suceava, cel care s-a ocupat și de această dată de organizare, a ținut să remarce prezența foarte bogată și diversă la comemorarea de sâmbătă: au participat o delegație de la Batalionul Scorpionii Galbeni, din care a făcut parte Ioan Grosaru, 25 de studenți de la Universitatea „Babeș-Bolyai” – Secția Studii de Securitate, o delegație de cinci cadre de la Detașamentul de pompieri Fălticeni, oficialități locale, elevi de la școlile din comună, dar și de la Școala Gimnazială Nr. 3 Baia.
La Păiseni a ajuns și o delegație formată din trei profesori chinezi de la Clubul Asiatic din cadrul Universității sucevene și un militar american, care are și cetățenie română, rănit și el într-o misiune în Irak.
Momentul comemorativ a cuprins o slujbă de pomenire, depuneri de coroane de flori, dar și un program artistic adecvat, cu muzică militară, susținut de copii și interpreți locali.
Participanții au fost invitați apoi să viziteze expoziția din Școala Păiseni, dedicată lui Ioan Grosaru, precum și Casa Memorială Ioan Grosaru. La final, cei aproximativ 60 de oaspeți din afara localității au fost invitați la o masă de pomenire la mănăstirea pe stil vechi din Păiseni.
Dumitru Davidel, în calitate de organizator, a ținut să le transmită mulțumiri maicilor de la mănăstire pentru modul în care au primit oaspeții, dar și pentru că le-au oferit tuturor câte o icoană cu Maica Domnului și o vedere cu așezământul monahal.
Pe perioada ceremoniei de sâmbătă, mormântul eroului a fost încadrat de două steaguri cu semnificație deosebită: steagul albastru de luptă al unității lui Ioan Grosaru din misiunea din Irak, care a fluturat șase luni în Irak după tragedia în care a murit suceveanul, și Steagul Scorpionilor Galbeni, care aparține batalionului în cadrul căruia a activat Ioan Grosaru.