Liga a III-a

Eremia: „O țară întreagă crede că noi suntem ciuca bătăilor în fotbalul românesc”



Mihai Eremia spune că numele Rarăul Câmpulung Moldovenesc a ajuns de rușine din comoditatea autorităților locale
Mihai Eremia spune că numele Rarăul Câmpulung Moldovenesc a ajuns de rușine din comoditatea autorităților locale

Fostul antrenor al grupării Rarăul Câmpulung Moldovenesc, Mihai Eremia, se declară deranjat de hotărârea luată de Consiliul Local și conducerea Clubului Sportiv Municipal de a retrage echipa din campionatul Ligii a III-a. „S-a luat o decizie așa, peste noapte, fără să încerce măcar să se găsească o soluție de salvare. Nu a vorbit nimeni nici cu mine despre acest lucru, dar nici cu jucătorii. Cred că se putea ajunge ușor la un consens, pentru că din discuțiile pe care le-am purtat cu fotbaliștii, aceștia ar fi fost dispuși să joace fără prime în retur, numai ca fotbalul să nu dispară la Câmpulung Moldovenesc. Ba chiar, ar fi acceptat și o reeșalonare a datoriilor, care fie vorba între noi, nu depășeau suma de 15.000 de lei” a precizat tehnicianul câmpulungean. „O mare pată pe obrazul orașului Câmpulung Moldovenesc” Mihai Eremia este de părere că Primăria împreună cu CSM-ul au luat această hotărâre doar din comoditate, pentru a scăpa de o bătaie de cap. „Această echipă a avut rezultate rezonabile în prima parte a campionatului, beneficiind de investiții infime. Cert este că nu ne-am făcut de râs pe nicăieri pe unde am jucat. Dar acum, prin cedarea locului în Liga a III-a grupării Școala de Fotbal Rădăuți lucrurile stau cu totul altfel, s-a pus o mare pată pe obrazul orașului. Și asta deoarece rădăuțenii sunt forțați de FRF să evolueze tot sub titulatura de Rarăul, iar acum o țară întreagă crede că noi, cei de la Câmpulung Moldovenesc, suntem ciuca bătăilor în fotbalul românesc”, a adăugat Mihai Eremia.
Jucătorii de la Rarăul s-au răspândit care încotro În condițiile în care au aflat din presă că echipa se desființează, fotbaliștii de la Rarăul au fost obligați să-și caute de lucru prin altă parte. Ioniță, Gherine, Acsinte, Ilie, Sârbu, Plecanciuc, Mândrilă și Roxandari au ajuns la Foresta Moldovița împreună cu antrenorul Mihai Eremia, Vizitiu s-a întors la Dorna Vatra Dornei, Lupu s-a transferat la Rapid, Lazăr a optat pentru CS Gura Humorului, iar veteranul Cristian Popescu a plecat să-și încerce norocul prin Țara Galilor.



Recomandări