În ediția tipărită a cotidianului „Monitorul de Suceava” din 28 mai 2013, la rubrica „Editorial”, a apărut materialul cu titlul „Viorel Seredenciuc, filosoful cu chipiu”. Însă, în articol este vorba despre șeful Poliției Locale Suceava, Viorel Horodenciuc, și nu despre consilier local PD, Viorel Seredenciuc, fost viceprimar al Sucevei în mandatul 2008-2012. Îmi cer scuze pentru greșeala pe care am făcut-o. Însă, consider că și PDL, și Viorel Seredenciuc au partea lor de vină. PDL, pentru că a nominalizat un viceprimar al cărui nume seamănă foarte bine cu cel al șefului Poliției Locale. În ceea ce-l privește pe Viorel Seredenciuc, acesta a fost destul de activ în cei patru ani cât s-a aflat la conducerea Primăriei Suceava și de aceea numele domniei sale mi s-a întipărit adânc în memorie.