Tragicomic

Era atât de beată încât nu și-a dat seama că partenerul de viață era mort



Un vecin a anunțat autoritățile
Un vecin a anunțat autoritățile

Scene tragicomice într-o locuință din Vatra Dornei, unde un bărbat a stat decedat sub ochii concubinei timp de aproape două ore fără ca femeia să-și dea seama că partenerul de viață nu mai respiră.
S-a întâmplat vineri, iar decesul bărbatului în vârstă de 66 de ani a fost observat de un vecin, care a și anunțat poliția. În acea zi, în jurul orei 8.00, concubina în vârstă de 68 de ani a plecat la biserică, fără a fi însoțită de bărbat, care se simțea rău.
Femeia s-a întors acasă în jurul orei 14.00, dar pentru că era prea beată nu a realizat că bărbatul care se afla pe podea cu fața în sus murise. Fără să verifice dacă acesta mai respiră, concubina i-a pus o pernă sub cap și l-a învelit cu o pătură, iar mai apoi s-a culcat la rândul ei.
Două ore mai târziu, la locuința celor doi a sosit un vecin care și-a dat seama care este situația reală și care a anunțat autoritățile.



Recomandări