E.ON România va continua să reducă personalul, după ce a renunțat în acest an la 1.100 salariați



E.ON România, prezent pe piața distribuției și furnizării de electricitate și gaze naturale, va continua în 2010 să reducă numărul de angajați, după ce a renunța în acest an la circa 1.100 de salariați.
„Vom reduce și anul viitor numărul de angajați, prin metode diferite, precum externalizare, fondarea de noi subsidiare și optimizarea continuă a afacerii din România. La sfârșitul lunii decembrie 2009 în grupul E.ON în România vor fi 7.300 de angajați”, a declarat, ieri, directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, într-o conferință de presă.
În septembrie, Hajdinjak a afirmat că grupul va avea în 2012 circa 6.500 de salariați.
„Anul acesta au plecat din E.ON România circa 1.000 de salariați, iar până în 2012, noi, împreună cu companiile pe care le vom avea și cu partenerii noștri, vom avea 6.500 de salariați”, a spus Hajdinjak la acea dată.
E.ON este acționarul majoritar al fostelor companii de stat Electrica Moldova și Distrigaz Nord, preluate în 2005.