Față de anii trecuți

E.ON. Energie va investi de nouă ori mai mult în instalațiile electrice din Suceava



– Compania germană și-a propus să schimbe toate piesele, ansamblurile și utilajele electrice care au durată de viață expirată
– „Calitatea energiei furnizate de noi va fi mult mai bună și nu vor mai fi atît de dese căderile de tensiune în zona de munte”, a declarat directorul sucursalei Electrica Suceava, Vasile Ilie
Compania E.ON. Energie, una dintre cele mai mari companii din lume și cea mai mare din Europa, și-a propus să investească direct în rețelele electrice din Suceava de nouă ori mai mult decît pînă acum, ceea ce înseamnă că desele căderi de tensiune care se produceau în special în zonele de munte, cînd bătea vîntul mai puternic și cădeau copaci pe firele electrice, se vor reduce substanțial, rețelele electrice fiind mult mai sigure. „E.ON. va schimba toate piesele, ansamblurile și utilajele Electrica care au durată de viață expirată și, astfel, calitatea energiei furnizate de noi va fi mult mai bună. Tot ei își pot permite, la forța financiară pe care o au, să facă extinderi de rețele, să se organizeze mai bine și, în mod cert, vor face ca prețul energiei să nu crească în același ritm cum crește la Electrica, la nivel de țară”, a declarat directorul sucursalei Electrica Suceava, Vasile Ilie. El a mai spus că numai anul trecut E.ON. a realizat un profit de peste 6 miliarde euro. „Compania germană vine aici cu intenția de a face investiții serioase”, a mai completat Ilie. Vă reamintim că E.ON. Energie a devenit acționar majoritar al Electrica Moldova, metoda de privatizare fiind aceeași ca și în cazul Electrica Oltenia. Astfel, investitorul german plătește 31,4 milioane de euro pentru un pachet de 10,1 milioane de acțiuni, reprezentînd 24,62 la sută din capitalul social al Electrica Moldova, urmînd să achite alte 68,6 milioane de euro pentru 22,2 milioane de acțiuni, în vederea majorării participației sale la 51 la sută.
Electrica Moldova furnizează electricitate în județele Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Vaslui și Neamț. Zona de acțiune a filialei se suprapune cu o parte din cea în care operează Distrigaz Nord, care va fi preluată de Ruhrgas, o altă companie care face parte din colosul energetic german E.ON. Filiala Moldova a realizat, anul trecut, 12 la sută din cifra de afaceri a Electrica SA.



Recomandări

Energia electrică produsă de panouri solare de la o locuință va putea fi compensată cu facturile de la alte adrese

Energia electrică produsă de panouri solare de la o locuință va putea fi compensată cu facturile de la alte adrese
Energia electrică produsă de panouri solare de la o locuință va putea fi compensată cu facturile de la alte adrese