Astăzi, la Muzeul de Istorie Suceava

„Enigmatici și cuminți…”- expoziție de portrete pentru sprijinirea persoanelor vîrstnice



Monitorul de Suceava organizează astăzi, la ora 12,00, la Muzeul de Istorie Suceava, o expoziție de portrete realizate de graficienii Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA și Sorin Ursan DELACLIT, sub genericul „Enigmatici și cuminți…”.
Acțiunea are ca scop strîngerea de fonduri, în urma vînzării lucrărilor, pentru sprijinirea persoanelor vîrstnice de la Căminul de bătrîni „Sfîntul Ioan cel Nou” de la Suceava. Expoziția va cuprinde 42 de portrete de bătrîni, în cărbune, realizate de către cei doi graficieni chiar la bătrîni „acasă”, adică la căminul de la ieșirea din Suceava spre Ipotești. Fiecare dintre cei 42 de bătrînei au stat preț de cîteva minute față în față cu artiștii, s-au lăsat priviți, cercetați, studiați… Fiecare dintre acești oameni transmite ceva, are o altă poveste, un alt destin, o altă emoție. „Cine nu are bătrîni să-i cumpere”, spune un vechi proverb românesc… Noi vă invităm la acest eveniment cultural pentru a vă încerca propriile emoții, iar dacă puteți să faceți ceva pentru acești oameni, nu ezitați. Fiecare portret vîndut poate aduce o bucurie în sufletul bătrînilor de la Căminul „Sfîntul Ioan cel Nou” de la Suceava, un dar în prag de Crăciun…
Sorin Ursan DELACLIT a primit, miercuri seară, din partea Promo Bucovina Image (Fundația Ana & Asociația Juventus) Diploma pentru „Cel mai vocal caricaturist”, în cadrul manifestării de decernare a premiilor „Topurile Monitorului de Suceava”. Cei doi caricaturiști, care fac parte din Clubul Umoriștilor Bucovineni (CUB), au participat recent, alături de alți cinci graficieni satirici suceveni (Mihai Pînzaru PIM, Radu Bercea, George Licurici, Constantin Papuc și Pamfil Horodnic) sub egida CUB –ului, la expoziția cu genericul „Drepturile omului”, organizată în București, la Galeria „Postolache”.