Filatelie

Emisiunea de mărci poștale „In memoriam Regele Mihai I (1921-2017)”



Emisiunea de mărci poștale „In memoriam Regele Mihai I (1921-2017)”
Emisiunea de mărci poștale „In memoriam Regele Mihai I (1921-2017)”

Romfilatelia a introdus în circulație, începând cu data de 13 decembrie a.c., emisiunea de mărci poștale cu genericul „In memoriam Regele Mihai I (1921-2017)”.
Timbrul, cu valoarea nominală de 8.00 lei, este ilustrat cu portretul și monograma Regelui.
Romfilatelia i-a dedicat Majestății Sale, de-a lungul anilor, mai multe emisiuni de mărci poștale.
În mai 2006, a fost introdusă în circulație o serie de timbre consacrată celor patru regi ai României, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la fondarea dinastiei, prin care s-a reluat tradiția reprezentării Casei Regale în emisiunile filatelice.
Cu ocazia aniversării a 93 de ani, în octombrie 2014, Romfilatelia a realizat emisiunea „Istoria regalității, Mihai I”.
Seria de mărci poștale „Regalitatea în România”, introdusă în circulație în ianuarie 2015, include un timbru cu Regele Mihai, alături de Regina Ana.
Romfilatelia a onorat și hobby-urile Majestății Sale, prin emisiunea filatelică „Motoarele, pasiune regală”, apărută cu ocazia zilei sale de naștere, în octombrie 2016.
Emisiunea realizată acum, în semn de profund respect față de ultimul Rege al României, are un tiraj de 28.054 de timbre, fiind emise totodată și 927 de plicuri (FDC), echipate cu timbrele emisiunii, numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”, din care 517 se găsesc într-un album filatelic.



Recomandări

Emisiune filatelică ”Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”, la 520 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Emisiune filatelică ”Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”, la 520 de ani de la trecerea în veșnicie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Mobilier, medalii, obiecte personale ce i-au aparținut principelui Mihai, panouri foto-documentare, expuse la Muzeul de Istorie

Mobilier, medalii, obiecte personale ce i-au aparținut principelui Mihai, panouri foto-documentare, expuse la Muzeul de Istorie