Eminescu între „provocatori” și…”încrâncenați”

Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Suceava, care a debutat în acest an printr-un mini-concert susținut de Formația instrumentală de muzică de cameră a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” în absența reprezentanților Societății Scriitorilor Bucovineni, i-a reunit pe scriitorii locali, pe reprezentanții organizatorilor și pe invitații de marcă ai acestei ediții, criticii și istoricii literari Alexandru Dobrescu, Nicolae Georgescu, Adrian Dinu Rachieru și pe editorul Doina Rizea, la tradiționala manifestare organizată la jumătatea lunii lui Gerar la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”. Ca de fiecare dată, elevii și profesorii acestei instituții de învățământ în frunte cu directorul Maria Teodoreanu și-au primit oaspeții într-un cadru festiv în care simpozionul-dezbatere cu tematică eminesciană, care a constituit axul manifestării, a fost însoțit de o serie de acțiuni (momente de recitare din opera poetului, prezentări de carte, vizionarea unei expoziții de medalistică și prezentarea expoziției Salonului Național de Grafică Umoristică – Suceava 2005) care au rotunjit întâlnirea. „Provocatorii” dezbaterilor care i-au încins pe participanți au fost, pe de o parte, șeful Direcției pentru Cultură, Aurel Buzincu, care a lansat „petarda” „confiscării lui Eminescu de oamenii prea încrâncenați”, și Ion Drăgușanul care, dezvoltând subiectul și accentuând faptul că în Bucovina Eminescu a fost interzis la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului XX (până în anul 1904) după care a devenit (mai ales după Marea Unire) un fel de „haină de iarnă grea” și „toate culpabilitățile trecute au început să se spele prin Eminescu”, s-a născut într-o perioadă a „naționalismului frumos” și a devenit subiectul eminescologilor într-o perioadă de „ură națională”. Considerațiile sale și afirmația că „în vreme ce poeții ne mor de foame noi ne trufim cu Eminescu” a stârnit o încinsă polemică în care s-au angajat diferențiat Nicolae Georgescu („ați văzut în România poeți morți de foame?”) și Alexandru Dobrescu („în România suferă de foame jumătate din populație”) l-au determinat pe Ion Drăgușanul să semnaleze la Suceava existența unei situații de excepție: „Dacă în altă parte poeții mor de foame, la Suceava primesc loc de muncă în domeniul culturii!”. O realitate pe care mai multe exemple o certifică: Ion Drăgușanul, Angela Furtună, Constantin Severin (și de la 1 februarie a.c. Carmen Veronica Steiciuc) care au parte de liniștea necesară creației pentru că au fost angajați în instituțiile culturale din subordinea Consiliului Județean Suceava. Cât despre teoria confiscării lui Eminescu de „încrâncenații” de care pomenea directorul Aurel Buzincu, Nicolae Georgescu a clarificat lucrurile: dacă în perioada interbelică Eminescu aparținea națiunii, ulterior el a fost confiscat de către stat, iar manifestarea cu pricina, care tocmai prin acest dialog s-a dovedit a fi vie și antrenantă, „este o dovadă că se simte necesitatea ca Eminescu să fie lăsat în instituții”. Iar Suceava ar putea fi un exemplu pentru că, așa cum a precizat el, „de asta vin la Suceava, pentru că aici lucrurile sunt mai naturale, sunt mai naționale”.