EMINESCU ASASINAT

Recent, la Iași, N. Georgescu a conferențiat despre asasinarea lui Eminescu. Dl. Georgescu nu-i un teribilist oarecare, de genul celor care au încercat să ciobească icoana poetului, fiind apoi decorați de președintele Constantinescu cu medalia Eminescu, ci ditamai profesorul universitar. După știința noastră, este autorul a cel puțin 5 cărți de cercetare biografică dedicate lui Eminescu, plus o ediție critică a antumelor. Scrie serios și documentat, argumentat, cu nerv, și nu poate fi încadrat în categoria ce-o ilustrează vânătorii de senzațional biografic precum gazetarul de la „Ziua”, autor al năstrușniciei Eminescu… tată. Ziarul care, pe vremea direcțiunii lui Ion Cristoiu, a anunțat nașterea puilor de găină vii la Pașcani, stabilea cam prin aceeași zonă mormântul „fiicei nelegitime a poetului, Valeria, și a Veronicăi Micle, mormânt devastat sălbatic de comuniști, care au încercat din răsputeri să șteargă orice urmă” a fiicei poetului (!!) În paranteză fie spus, Veronica a avut, într-adevăr, o fiică Valeria, dar concepută cu soțul legitim, ªtefan Micle. Doar n-a dat același prenume unei a doua fete, precum și-a botezat Andruță Ceaușescu (la beție) pe cei doi Nicolae! Sigur, totul era o prostie fără seamăn, dar se înscria în acest curent biografic revizionist între marginile căruia începe a se naște o adevărată literatură, cu greu explicabilă bogăție de titluri. Conferința (și cărțile) dlui Georgescu nu poate fi acuzată nici o clipă de amatorism și dorință de scandal mediatic. În felul ei, este rodul unei cercetări demne de respect. Singurul reproș poate fi acela că, în fervoarea susținerii tezei (gazetarul Eminescu, devenit incomod, ar fi fost asasinat) atât profesorul, cât și emulii săi, scot „argumente” din piatră seacă, ajungând ades în pragul ridicolului. Iată: faptul că Eminescu scria, de la mănăstirea Neamț, „mă aflu bine sănătos” ar îndritui concluzia că poetul n-a fost niciodată bolnav, de parcă s-ar cunoaște vreo minte rătăcită care-și recunoaște starea! ªi cum, în interogatoriul luat poetului, sunt fraze cu 64 de semne, se vede aici sugerat jocul de șah, unde „nebunul șade la curtea regelui, urmând a fi sacrificat în beneficiul regelui/reginei.” E limpede: nebunul (Eminescu – păi, ori era alienat, ori sănătos!) urma să fie sacrificat… O gazetă (cam legionară) din USA este sigură că „la baza asasinării lui Eminescu stră Francmasoneria și evreimea”! Poetul ne-pereche ar fi fost asasinat (intelectual) în 1883, la 33 de ani, fiindcă asta a fost vârsta suprimării lui Achile, Alexandru Macedon, Ion Botezătorul și, desigur, Hristos. Apoi: de ce a venit polițaiul, când l-a ridicat pe Eminescu, cu o cămașă de forță? Păi cum de ce – am zice noi – fiindcă a fost chemat să potolească un nebun… Plin de interes este și plusul de argumentare în sprijinul tezei că Ocășanu, prieten al poetului, a fost spion austro-ungar: doar numele i se trage de la substantivul „ochi” – deci, trage cu ochiul, clar, spionează! Iar biletului trimis de soția lui Slavici, prin care cerea să-i fie luat „nebunul” din casă, nu i se cuvine crezare, deoarece Dna. Slavici… nu era o nevastă model… N-ar ajunge întreaga pagină de gazetă pentru a pune în discuție sumedenia de „argumente” în bună măsură căznite speculativ. Ceea ce nu anulează dreptul lui N. Georgescu de a propune un astfel de demers biografic: este un punct de vedere, o supoziție, fie și șuie, o speculație fără prea solid sprijin faptic, la care nu-i obligatoriu să subscrii. Poate fi catalogată și la capitolul „curiozități”. Din păcate, teza a stat la baza scenariului TV al naiv-regretabilului filmuleț polițist în care l-am văzut pe Andrei Gheorghe hamletizând cu creerul „lui Eminescu” în palmă. Oare din capul cărui animal o fi extras recuziterul piesa anatomică cu pricina?