Sfârșitul sec. XX și începutul sec. XXI poartă amprenta unui fenomen mediatizat cu insistență, a cărui evoluție poate schimba fața lumii. Este vorba despre emigrație (legală ori clandestină), produs al contradicției dintre bogăție și sărăcie, al dezechilibrului corelat cu creșterea demografică, războaie, schimbări climatice și al lipsei perspectivelor economice. Pentru România, emigrația „legală” este o hemoragie continuă. Oameni cu energie și creativi se dezrădăcinează și nu se mai întorc. „Emigrația – opina Ismail Kadare – arată slăbiciunea unei națiuni. Cu cât ea crește, cu atât slăbiciunea este mai mare și poate duce la dispariția acelei națiuni.” Scurgerea de materie cenușie (cea mai valoroasă bogăție națională) trebuie frânată prin politici interne de promovare a valorilor și prin remunerare adecvată. Nu este echitabil ca salariul unui medic, cercetător, profesor ș.a.m.d. să fie de zeci de ori mai mic comparativ cu cel al unui membru (parazit) într-un consiliu de administrație. Pe de altă parte, nu este deplasată speranța unei Românii care, pe viitor, să fie importatoare de „materie cenușie” precum Germania, Franța sau Anglia. Este tautologic să afirmăm astăzi că America este ceea ce este datorită „creierului” european care a construit o țară în 200 de ani plecând de la zero. Din acest motiv, considerăm necesară această prezentare.
Istoria universală abundă în referiri la fenomenul migrației, legat de catastrofe naturale, războaie, asupriri religioase, etnice și rasiale. Iliada și Odiseea, de exemplu, reprezintă o cronică a două migrații: una violentă către Orient – Iliada – și una spirituală către Occident – Odiseea. Până la urmă, tot Istoria face legea după care se conduc marile curente migratoare. De pildă, turcii și balcanicii emigrează spre Germania, iar țări precum Marea Britanie, Franța, Portugalia, care au avut colonii, sunt asaltate de emigranți din Lumea a treia. Astăzi, noile și vechile valuri migratoare și direcțiile acestora s-au înmulțit, în acord cu schimbările petrecute în Europa Centrală și de Răsărit, dar și datorită situației din Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Astfel, în Europa de Est, tendința de emigrare este direcționată spre Europa de Vest, SUA și Canada. Nord-africanii, sudanezii și egiptenii trec Marea Mediterană spre Europa Occidentală și se blochează în Creta, Malta și sudul Italiei. Kurzii, pakistanezii, irakienii, sirienii și egiptenii încearcă să treacă Marea Egee spre Europa Occidentală și majoritatea eșuează în lagărele grecești. Este corect să precizăm un aspect care motivează, într-o oarecare măsură, atitudinea refractară a Greciei, Italiei și, prin extrapolare, a UE față de acest fenomen. Unele țări, precum Turcia și Libia, încurajează migrația „clandestină” și contrabanda cu emigranți către Europa Occidentală pentru a forța UE să le ofere avantaje politice și economice. În marile orașe europene trăiesc zeci de mii de emigranți din toate categoriile. Pe români îi întâlnim preponderent în Berlin, Viena, Paris, Roma, Londra… Emigranții, indiferent de statut, înfruntă, în locul paradisului pe care-l visează, o realitate dură și dușmănoasă. Integrarea în societățile țărilor de destinație este foarte grea, uneori imposibilă, fapt pentru care străinii (emigranții economici – de regulă clandestini, dar și cei legali, precum și refugiații), în realitate, rămân la periferia societății. Aceia care reușesc să reziste se adaptează anevoie la diferitele mentalități și la trăsăturile culturale ale societăților occidentale. Impactul fascismului continuă să crească și ne obligă să medităm asupra unui posibil viitor naționalist al Europei. Divergențele datorate urii de rasă, religiilor și dezechilibrelor economice și sociale reprezintă un serios focar de pericole. Românii ar trebui să fie conștienți. La urma urmei, nimeni nu va scăpa nevătămat și, „tot acasă-i mai bine”. Soarta românilor din străinătate, care nici nu se evidențiază prin concordie, trebuie să preocupe serios guvernele României (!).
