În această lună, pe agenda de lucru a ginecologilor suceveni se regăsesc și multe paciente din străinătate. Româncele stabilite definitiv sau temporar în afara țării profită de vacanța de vară și vin acasă, unele special pentru a face o vizită la medicul de specialitate din țara de baștină.
Prețurile mici și promptitudinea cu care li se rezolvă aproape orice problemă, mai ales una delicată precum avortul, le îndeamnă pe femeile emigrante să apeleze la serviciile sanitare de la noi.
Potrivit ginecologilor suceveni, dacă anul trecut iulie era luna în care solicitările din partea româncelor plecate în străinătate creșteau semnificativ, anul acesta perioada de vârf s-a mutat în august.
Grăbite să-și rezolve problemele
Pentru că timpul emigrantelor este limitat de concediu, femeile sunt cât se poate de hotărâte. Își fac rapid o programare și solicită ca serviciul sanitar dorit să fie cât mai repede efectuat. În unele cazuri, însă, graba lor nu este privită cu ochi buni de medicii ginecologi, care spun că nu le pot rezolva atât de ușor problema și le refuză categoric.
Potrivit dr. Cristian Irimie, româncele stabilite în țările bogate ale Uniunii Europene solicită o gamă variată de servicii, de la simple consultații și tratamente până la montarea de sterilete și efectuarea de avorturi, în general pentru că tarifele practicate la noi sunt incomparabil mai mici, iar timpul de așteptare este foarte scurt.
Unele dintre ele aleg ca destinație Suceava sau centrele universitare chiar pentru a da naștere unui copil, întrucât în țara de adopție nu au pe cineva care să le ajute pe perioada maternității sau nu sunt asigurate, și ca atare nu-și permit să suporte costurile.
Solicitări dintre cele mai diverse
”Unele dintre ele vor o consultație și pentru că din cauza drumului au făcut diverse micoze. Călătoresc câte trei zile, se așează pe colacul WC-ului și se îmbolnăvesc. Altele vor să le pui sterilete, dar de pe o zi pe alta, ceea ce eu nu fac. Este nevoie mai întâi de niște analize, să vezi dacă sunt sănătoase. Cum să i-l montez dacă ea are o cervicită… În plus, trebuie să se afle în ultima zi de menstruație, fiindcă e posibil să fie gravidă cu trei zile înainte, iar apoi mă înjură pe mine că a rămas însărcinată cu tot cu sterilet. O parte au sarcini avansate, peste trei luni, și apelează la noi pentru chiuretaje, deoarece medicii din țările în care locuiesc n-au vrut să le facă. Majoritatea colegilor mei, însă, le refuză la rândul lor, pentru că nu vor să-și asume riscurile”, explică medicul.
Dr. Cristian Irimie arată că pacientele sale din străinătate sunt cu predilecție „italience”, dar sunt destule și din Grecia, Spania, Irlanda. Emigrantele îi preferă pe ginecologii de acasă deoarece în țara în care s-au stabilit trebuie să plătească bani grei pentru orice serviciu medical, care în multe cazuri, se efectuează numai pe bază de programare, perioada de așteptare fiind foarte lungă, între una și șase luni.
800 de euro pentru un avort în Italia
„A venit odată o femeie din Irlanda să-i fac un avort. A luat special avionul. Am întrebat-o dacă rentează și ea mi-a răspuns ’cum să nu renteze dacă mi l-ați făcut?’. Spunea că altfel ar fi fost și mai complicat și scump, ar fi trebuit chiar să se ducă în Anglia”, subliniază ginecologul.
Deși se știe că astfel de cazuri sunt numeroase în această perioadă, numărul emigrantelor care apelează la serviciile sanitare de la noi nu poate fi cunoscut cu exactitate, întrucât femeile se adresează unităților sanitare din sistemul privat, unde solicitările nu sunt înregistrate în statisticile oficiale.
În sectorul medical privat românesc, chiuretajele, de exemplu, se fac relativ ușor, cu bani puțini și fără să fie nevoie de prea multe avize. În țări precum Italia o consultație costă aproape 100 de euro, iar o întrerupere de sarcină aproximativ 800 de euro, pe când în România este nevoie de puțin peste 50 de euro, pentru ambele.
În Suceava, de exemplu, o consultație la medicul ginecolog costă 45 de lei, în timp ce un avort se plătește cu 140 lei.
Emigrantele preferă ginecologii suceveni
