Deputatul Emanuel Havrici a fost ales în funcția de președinte al PSD Câmpulung Moldovenesc. Conferința municipală de alegeri în cadrul acestei organizații a avut loc în prezența a peste 200 de delegați, alături de aceștia fiind prezenți președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, deputatul Alexandru Rădulescu, precum și consilierii județeni Cristi Cuciureanu și Gheorghe Apetrei. În urma votului exprimat de cei peste 200 de delegați, deputatul Emanuel Havrici a fost ales cu unanimitate de voturi, el fiind singurul candidat. Funcția de președinte executiv al PSD Câmpulung Moldovenesc va fi ocupată de Nicolai Cîrmaci, în timp ce secretar executiv a fost ales Gheorghe Andrei. În conducerea PSD Câmpulung Moldovenesc au mai fost aleși și șapte vicepreședinți, respectiv Cristi Cuciureanu, Mihai Dinu, Gheorghe Maftean, Adrian Posa, Silviu Robciuc, Mihaela Badale și Dan Timu.
După alegerea în funcția de președinte al PSD Câmpulung Moldovenesc, Emanuel Havrici a declarat că principalul obiectiv va fi câștigarea funcției de primar al acestui municipiu. Emanuel Havrici a subliniat faptul că a dorit să candideze pentru președinția organizației deoarece a simțit că trebuie să-și asume această responsabilitate. „Am simțit nevoia să-mi asum această răspundere legată de Câmpulung Moldovenesc pentru că a fost municipiul în care la alegerile locale am avut cel mai slab rezultat, după care, la alegerile parlamentare, am reușit să întoarcem scorul. Și de asta am considerat că ține de răspunderea mea să preiau conducerea PSD Câmpulung Moldovenesc, obiectivul nostru fiind câștigarea primăriei la următoarele alegeri locale”, a spus deputatul Emanuel Havrici.