Locuitorii municipiului Suceava vor fi beneficiarii a trei proiecte în valoare de aproximativ șapte milioane de euro, bani puși la dispoziție gratuit de către elvețieni, prin intermediul Ambasadei Elveției, ai cărei reprezentanți au fost ieri la Suceava.
Aceștia au fost în teren, vizualizând fiecare dintre obiectivele de investiții prinse în proiectele întocmite de către municipalitatea suceveană, pentru ca la final să semneze acordul de finanțare pentru studiul de fezabilitate și pentru consultanță, pentru proiectele cu o valoare totală de 8.510.000 de franci elvețieni.
Primarul Ion Lungu le-a expus în teren fiecare obiectiv de investiție propus spre finanțare din bani elvețieni.
„Am vizitat străzile și cartierele care vor beneficia de un nou sistem de iluminat public, începând cu George Enescu, strada Universității, Traian Vuia, Cernăuți și Grigore Alexandru Ghica”, a exemplificat primarul Sucevei. Valoarea proiectului de modernizare a iluminatului public este de aproape cinci milioane de franci elvețieni.
Bazarul nu putea lipsi din programul de vizitare în teren a obiectivelor de investiții, deoarece acolo, tot cu finanțare elvețiană, urmează să fie montat un sistem de încălzire economic și ecologic, investiția fiind evaluată la 1.578.000 de franci elvețieni.
Nu îl ultimul rând, elvețienii au vizitat parcările subterane din centrul municipiului, acolo unde vor fi montate primele prize de alimentare a autovehiculelor electrice. Ion Lungu a precizat că alte prize de încărcare vor fi montate și la benzinăriile din municipiu, primii consumatori fiind cele 18 vehicule electrice care vor intra în dotarea primăriei, achiziția lor urmând să fie făcută tot din fonduri elvețiene. Valoarea fondurilor puse la dispoziție pe acest proiect este de 1.942.000 franci elvețieni.
Vizita responsabilului economic al Ambasadei Elveției, Daniel Menebhi, și cea a șefului biroului de investiții elvețiene în România, Thomas Stauffer, a fost un pas esențial pentru acceptarea proiectelor depuse de Primăria Suceava, care au fost selectate în urma unui concurs de proiecte desfășurat la nivel național.
„Am semnat deja acordul de finanțare pentru studiul de fezabilitate și pentru consultanță și sunt convins că până pe 1 decembrie vom putea depune proiectele tehnice, astfel încât din 2014 să scoatem la licitație și să implementăm cele trei proiecte. Reprezentanții Ambasadei Elveției au apreciat că noi am avut cele mai bune proiecte din țară, ne-au felicitat pentru ele, iar eu le-am mulțumit, din partea sucevenilor, pentru punerea la dispoziție a acestei sume nerambursabile, de aproape 7 milioane de euro”, a declarat primarul Ion Lungu.
Finanțările puse la dispoziția Sucevei de către Ambasada Elveției fac parte din cele 37 de milioane de franci elvețieni, finanțare nerambursabilă, de care vor beneficia patru municipii din România, în baza proiectelor depuse.
Municipiul Suceava
Elvețienii au dat „undă verde” demarării a trei proiecte, în valoare de șapte milioane de euro
