Actrița americană Elizabeth Taylor a fost absentă, sâmbătă, de la inaugurarea magazinului său de bijuterii din Beverly Hills din cauza unei gripe, a anunțat purtătorul acesteia de cuvânt.
Elizabeth Taylor, în vârstă de 77 de ani, era așteptată la inaugurarea magazinului, însă nu a ajuns la eveniment.
Ea a fost nevoită să își amâne participarea din cauza unei gripe, potrivit purtătorului eu de cuvânt. Ea nu a putut fi contactată personal și nu a publicat niciun mesaj pe Twitter, rețeaua de socializare în cadrul căreia este activă.
Vineri, Taylor declara, pentru cotidianul USA Today, că au existat suficiente speculații referitoare la starea sănătății sale, după ce a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis în octombrie.