Unul dintre cei mai în vârstă locuitori ai județului Suceava, dacă nu chiar cel mai în vârstă, este Elisaveta Nistoriuc, Coca, așa cum îi spune toată lumea la ea în sat, în Tișăuți. Femeia a împlinit, ieri, 105 ani și încă este capabilă să se îngrijească singură și să se ocupe de gospodărie. Elisaveta Nistoriuc și-a aniversat ziua de naștere cu fratele ei, Gheorghe Papuc, în vârstă de 95 de ani, care a venit de la Gura Humorului pentru a sărbători împreună, alături de noră și de un nepot de la frate. În cursul dimineții, a vizitat-o și primarul comunei Ipotești, Augustin Sorin Tofan, care i-a adus o Diplomă de onoare, un tort și un buchet de flori.
”Bătrânețile sunt foarte grele, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot umbla, că pot face focul, că pot să mă spăl singură. Am fost o femeie tare, am muncit toată viața. Ziua pe lângă casă, cu copiii, cu animalele, la câmp, iar noaptea la războiul de țesut. N-am stat la pat niciodată, că n-avea cine munci în locul meu, dar Dumnezeu mi-a purtat de grijă și n-am fost o dată bolnavă. Nu m-a spălat nimeni, nu m-a șters nimeni”, ne-a spus Elisaveta Nistoriuc.
A născut patru copii, trei băieți și o fată, pe toți acasă, cu moașa satului. Mai trăiește doar fiica ei. ”Băiatul cel mare, Todirică, a murit trăsnit, acum vreo 10 ani, când era cu oile pe câmp. Ceilalți doi, Arcadie și Ștefănică, s-au dus și ei. De inimă. Numai fata, Aurica, mai este”, spune bunica.
Dintre frați, doar ea și Gheorghe au mai rămas. Un alt frate, Ștefan, a murit pe 31 august, anul acesta, la 103 ani.
”M-au scos rușii din casă, cu trei copii de mână și unul în brațe”
Familia Papuc este una dintre cele mai longevive din comună, ne spune Gheorghe Papuc. Părinții lor au murit la 84 de ani. Munca le-a dat viață lungă, crede el. ”Și că n-am făcut rău la nimeni”, completează sora lui, Coca.
Pentru sărbătorita de ieri, trecută prin două războaie, cooperativizare, revoluția proletară și cea democratică și văduvă de 40 de ani, cea mai grea perioadă a fost când au venit rușii și localnicii au fost evacuați ”peste apă”: ”M-au scos rușii din casă, cu trei copii de mână și unul în brațe. Când am trecut apa, m-am lipit de o răchită și am început să plâng amar. Mă gândeam, unde-i culc pe copii, ce le dau de mâncare? Bărbatul mi-a fost ostaș pe front 9 ani, a venit când s-a terminat războiul, singură i-am crescut pe copii. Pe urmă am venit aici și nu era nimic, n-aveam ce mânca. Greu a mai fost…”
Încetul cu încetul, a agonisit toate cele de trebuință. A avut animale, a muncit la câmp, a mers cu legume și zarzavaturi la piață, să mai facă un ban de cheltuială – ”de ulei, chibrituri și gaz”, a țesut pentru tot satul. ”Era muncă serioasă și eu nu m-am dat niciodată înapoi de la muncă. Țeseam până la 2, 3 noaptea”, povestește femeia.
Are o pensie de 500 de lei, dar spune că-i ajunge, că ”ce-am eu de cumpărat?!”. La biserică nu mai poate merge, dar urmărește slujbele religioase la televizor, mai ales noaptea, când nu poate dormi și o năpădesc gândurile.
Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru zilele multe pe care i le-a dat, însă nu vrea să fie o povară pentru nimeni, că ”bătrânețea e tare mârșavă”. Și-a încredințat viața în mâinile Domnului și are încredere că atunci când o va chema la El, va pleca demn, cu drumul luminat de candela care arde lângă sobă zi și noapte.
