Canotoarea Elisabeta Lipă va face parte din ștafeta olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino, din 2006, a anunțat Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR). Lipă, multiplă campioană olimpică, va purta flacăra pe străzile orașului Roma, pe 9 decembrie. Primul dintre cei 10.000 de alergători care vor purta flacăra olimpică pe teritoriul italian va fi maratonistul Stefano Baldini, câștigător al medaliei de aur la JO de la Atena. Torța olimpică va fi purtată, începând cu data de 8 decembrie, de personalități din sport, afaceri, artă și cultură prin toate regiunile Italiei, urmând să ajungă la Torino, pe 10 februarie 2006, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă. Ștafeta olimpică va însuma 11.300 de kilometri, pe durata a 64 de zile, în care se va trece prin 61 de orașe italiene. Organizatorii au decis ca în Palermo să fie sărbătorit „Crăciunul Olimpic”, iar în Napoli, „Anul Nou Olimpic”. Elisabeta Lipă va purta pentru prima dată torța olimpică, după ce a fost conducătorul delegației României și a purtat drapelul național, la două ediții ale Jocurilor Olimpice.
