Elicopter invizibil, în operațiunea împotriva lui Osama ben Laden



Comandoul Navy Seal a putut să se strecoare către țintă, în liniște, în cadrul misiunii de a-l elimina pe Osama ben Laden, cu ajutorul a două elicoptere invizibile pe radar modificate, ultrasecrete, care nu au mai fost văzute până acum, potrivit unor experți, citați de ABC News, în pagina online.
În cadrul operațiunii în care liderul rețelei teroriste Al-Qaida a fost ucis, unul dintre cele două elicoptere Blackhawk care i-a transportat pe membrii comandoului Seal la complexul lui ben Laden, în Pakistan, a lovit peretele complexului cu paleta rotorului și a fost obligat să aterizeze forțat. Pentru că era inoperabil, comandoul a distrus aparatul, la sfârșitul misiunii, cu explozivi.
Dar fotografii ale unor părți rămase după explozie – secțiuni ale cozii, cu modificări „curioase” -, i-au determinat pe analiștii militari să vorbească despre un program pentru crearea unui elicopter invizibil, despre existența căruia existau doar zvonuri. Un fost oficial din cadrul Departamentului Apărării, Dan Goure, vicepreședinte al Lexington Institute, a declarat că nu a mai văzut ceva asemănător.
„Este o premieră”, a declarat Goure. „Nu ai fi știut că vine direct spre tine. Iar acest lucru este important, pentru că aceste (elicoptere) merg repede și la altitudine mică, iar dacă nu produc un zgomot care să te prevină că vin spre tine, nu reacționezi, până când e prea târziu. A făcut, în mod clar, parte din succesul” operațiunii a adăugat el.
Un fost aviator pentru operațiuni speciale a declarat, pentru The Army Times, că, în afară de modificările pentru reducerea zgomotului, formele, în general, ale epavei – unghiurile ascuțite și suprafețele caracteristice, mai degrabă, avioanelor invizibile -, constituie o dovadă suplimentară că este vorba despre o variantă modificată de Blackhawk. Un oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului a declarat, pentru ABC News, că Departamentul Apărării nu va comenta „absolut deloc” cu privire elicopterul distrus.
Vecinii lui ben Laden din Abbottabad au declarat că au auzit elicopterele, în noaptea de duminică spre luni, doar când se aflau deasupra lor. Acoperirea rotoarelor și designul special al acestora elimină zgomotul elicopterelor în timp ce zboară, a declarat Bill Sweetman, redactorul-șef al publicației Defense Technology International. Un fost consilier în domeniul luptei contra terorismului, Richard Clarke, consultant ABC News, a declarat că după fotografierea părților de epavă, SUA au motive de îngrijorare. „Piese din elicopter ar putea fi în drum spre China”, a adăugat el.