Sugestii

Elevul problemă de la Școala Gimnazială Nr. 4 ar putea fi supravegheat video la școală

Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava s-a întrunit miercuri, 5 martie, pentru a găsi o rezolvare în cazul celor 29 de părinți care refuză să-și mai trimită copiii la școală din cauza comportamentului violent al unui elev din clasă.
La ședință au participat conducerea unității, profesori și o parte dintre părinți, însă, cu toate că fiecare tabără a venit cu propuneri, nu a fost identificată o cale fermă de soluționare a problemei.
De menționat este că nici ieri, pentru a cincea zi, cei 29 de elevi nu s-au prezentat la cursuri, învățătoarea de la clasă susținând orele doar cu elevul despre care părinții spun că își jignește colegii, îi lovește, îi bruschează și le vorbește urât.
Propuneri pentru supravegherea video a elevului
În cadrul ședinței de miercuri, părinții au cerut transferarea elevului problemă în clasa pregătitoare de unde a fost mutat la finele lunii octombrie a anului trecut, motivând că transferul acestuia în actuala clasă s-a făcut în mod ilegal.
Potrivit Elenei Anca Popovici, președintele Consiliului profesorilor, „clasa în care a fost transferat elevul avea deja 30 de elevi, număr maxim admis de prevederile legale, el fiind deja al 31-lea elev (n.r. între timp, unul dintre elevi s-a transferat la o școală din străinătate). Astfel, s-a depășit cifra maximă prevăzută de lege, drept pentru care considerăm că demersul nostru este întemeiat”.
La rândul său, Onofrei Răileanu, reprezentantul Primăriei Suceava în Consiliul de Administrație al școlii, a propus ca în sala de clasă unde învață elevul să fie instalate sisteme de supraveghere video pentru a monitoriza comportamentul micuțului.
Astăzi, Consiliul de Administrație se va întruni din nou, la ora 13.00, pentru a pune în discuție problema.

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională pentru fiul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan
Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață