Elevii trebuie înscriși în clasa întâi până în luna mai



Înscrierea elevilor în clasa întâi trebuie să se facă, pe cât posibil, până pe 1 mai 2009. Așa solicitat Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, printr-o notificare care a fost transmisă tuturor inspectoratelor școlare din țară.
„Intenția MEdCI este de a prefigura cu o mai mare claritate numărul de elevi care vor începe școala în septembrie 2009, astfel încât să poată fi identificat necesarul real de posturi disponibile pentru mișcarea personalului didactic”, se arată în notificarea transmisă de minister.
Inspectoratul Școlar Suceava trebuie să transmită școlilor și părinților solicitarea primită de la minister, iar unitățile școlare sunt obligate ca până pe 16 martie 2009 să afișeze numărul de clase disponibil, în conformitate cu planul de școlarizare. Totodată, săptămânal, toate școlile care fac înscrieri în clasa întâi sunt obligate să afișeze situația înscrierilor.
Răspuns în scris la solicitările de înscriere
În plus, unitățile școlare vor răspunde în scris și în timp util tuturor solicitărilor de înscriere depuse de către părinți.
În notificarea ministerului se mai arată că școlile au obligația de a înscrie, cu prioritate, copiii care locuiesc în apropierea unităților de învățământ și ulterior, în limita locurilor disponibile, să răspundă și celorlalte solicitări.
Deși recomandarea ministerului este ca înscrierile în clasa întâi să se finalizeze până la 1 mai 2009, aceasta nu este o dată limită, iar înscrierile pot continua.
În multe dintre școlile din județul Suceava, înscrierile în clasa întâi au început, iar în unele cazuri, peste 80% dintre locurile disponibile au fost deja ocupate.
Directorii de școli spun că de obicei, până în luna mai, situația înscrierilor se clarifică în mare măsură, iar în timpul verii sunt foarte puține solicitări de înscriere a elevilor la școală.
În clasa I se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar, precum și cei care împlinesc respectiva vârstă până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psiho-somatică este corespunzătoare. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, tutorilor sau susținătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar poate fi amânată cu un an.