Comunitățile de rromi din satele sucevene, precum și elevii care provin din familii cu posibilități materiale reduse au primit din partea Inspectoratului Școlar Suceava daruri de Sărbători în valoare de cîteva zeci de milioane de lei. Așadar, alimente, articole de îmbrăcăminte, jucării și rechizite, donate fie de elevii unor școli din județ, fie de agenții economici, au fost oferite copiilor din localitățile Mironu, Gulia, Rotunda, Bosanci, Verești și Doroteia. Chiar dacă cele mai multe daruri au ajuns la copiii de rromi sau la cei ce fac parte din familii cu o situație financiară modestă, inspectorul școlar general Niculai Barbă a declarat că „nu au fost uitați nici elevii din localitățile din județ afectate în această vară de inundații, cărora, de asemenea, li s-au oferit daruri la aceste Sărbători”.