Elevii militari s-au întâlnit cu reprezentanții Forțelor Navale



Elevii militari s-au întâlnit cu reprezentanții Forțelor Navale
Elevii militari s-au întâlnit cu reprezentanții Forțelor Navale

În perioada 23-24 noiembrie, elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc au beneficiat de prezența reprezentanților Forțelor Navale, care și-au promovat oferta educațională în rândul adolescenților militari.
Mesagerii marinei militare au susținut ore de pregătire militară pe specialitatea „marină”, au prezentat misiunile de luptă ale scafandrilor și armamentului specific acestora, precum și oportunitățile oferite de Academia Forțelor Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța. Cu acest prilej, elevii colegiului s-au întâlnit cu comandantul Fregatei „Regina Maria”, cu absolvenți ai colegiului, actualmente studenți ai Academiei Forțelor Navale și cu ofițeri de marină aflați la început de carieră.
Potrivit reprezentanților instituției, la Colegiul Național Militar «Ștefan cel Mare», dezvoltarea motivației pentru cariera militară este un proces continuu, susținut de cunoașterea aptitudinilor elevilor, de informarea corectă și oportună privind viitoarea profesie.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

Bianca Toia, premiantă la Academia Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”

Bianca Toia, premiantă la Academiei Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”
Bianca Toia, premiantă la Academiei Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”