Soluție

Elevii din Dornișoara, transferați temporar la Poiana Stampei, după ce școala din sat a fost mistuită de un incendiu

Căminul cultural în care se aflau școala și grădinița din Dornișoara
Căminul cultural în care se aflau școala și grădinița din Dornișoara

În ultima zi a anului trecut, căminul cultural din satul Dornișoara, comuna Poiana Stampei, clădire în care erau amenajate școala primară și grădinița cu program normal, a fost mistuit în totalitate de un incendiu violent.
În cele două săli de clasă de la parterul căminului cultural învățau circa 30 de elevi din ciclul primar (regim simultan de cinci clase) și preșcolari.
De luni, aceștia vor fi transferați la școala din Poiana Stampei, aflată la 14 km de satul Dornișoara, unde vor fi fi transportați cu microbuzul școlar.
”Elevii vor învăța pentru câteva luni, până la finele anului școlar, la Poiana Stampei. Avem acolo o grădiniță cu program prelungit, realizată cu fonduri europene, unde vor merge preșcolarii. Cei din clasa 0 – 4 vor învăța, de asemenea, în condiții foarte bune, moderne”, a menționat Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.
Acesta a mai menționat că în comună sunt două microbuze școlare, iar unul va transporta elevii și preșcolarii din cătunul Dornișoara, urmând ca până la ora 9.00 dimineața toți să ajungă la Poiana Stampei.
Situația este una provizorie, primarul Mezdrea menționând că până în toamna acestui an vrea să ridice clădirea căminului cultural de la zero, unde urmează să amenajeze și spații de studiu pentru elevi și copiii de grădiniță.
Clădirea căminului cultural din Dornișoara era una nouă și foarte importantă pentru comunitatea din sat, pentru aceasta fiind încheiată o poliță de asigurare prin care administrația locală urmează să primească despăgubiri.
„Toate clădirile domeniului public din comună sunt asigurate, mai ales după ce în 2015 un incendiu puternic a cuprins biserica de lemn din Poiana Stampei, monument istoric. Sperăm să primim și sprijin de la Consiliul Județean pentru o nouă investiție la Dornișoara. Ce s-a întâmplat a fost un eveniment foarte nefericit, dar continuăm lucrurile cu optimism, vom avea o clădire nouă, modernă. Facem curat și pornim de la capăt o nouă investiție care va fi gata în câteva luni”, a mai spus primarul.

Căminul cultural în care se aflau școala și grădinița din Dornișoara
Căminul cultural în care se aflau școala și grădinița din Dornișoara
Căminul cultural în care se aflau școala și grădinița din Dornișoara
Căminul cultural în care se aflau școala și grădinița din Dornișoara

Recomandări

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”

Job shadowing a delegației suedeze la Școala Gimnazială „George Voevidca”